a reducerii tarifelor de interconectare
RCS & RDS S.A. a luat act cu surprindere de intenţia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC) privind amânarea celei de a doua etape de reducere a tarifelor maxime ce pot fi percepute de către Vodafone România şi Orange România pentru furnizarea serviciului de interconectare în vederea terminării la puncte mobile a apelurilor, în conformitate tot cu deciziile ANRC. Deciziile menţionate au fost adoptate pentru a determina pe cei doi operatori de telefonie mobilă la respectarea unor obligaţii legale cu privire la fundamentarea în funcţie de costuri a tarifelor de interconectare, consecinţa directă remarcată în piaţă fiind tarife mai mici către utilizatorii finali.
În primul rând, deşi tarifele de terminare rezultate în urma adoptării de către ANRC a unui model propriu de cost, se înscriu în evoluţia tarifelor de terminare în reţelele mobile de la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană, ANRC revine într-un mod inexplicabil asupra acestor tarife, fără să mai fi fost efectuat între timp un alt model de cost, o altă analiză de piaţă sau fără să fi fost aduse la cunoştinţa autorităţii noi date şi informaţii care să justifice emiterea unei alte decizii de către ANRC.
Având în vedere ca nu există elemente noi care să stea la baza propunerii ANRC de amânare a aplicării etapei a doua de scădere a tarifelor de terminare în reţelele Vodafone şi Orange, ce ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2007, considerăm că nu există o bază reală pentru a emite o decizie ce hotărăşte această amânare.
În al doilea rând, nu credem că ANRC în calitate de autoritate publică în domeniu, care urmăreşte în activitatea sa drept obiective majore promovarea concurenţei şi protecţia intereselor utilizatorilor finali, ar trebui să îşi schimbe poziţia la numai câteva săptămani după adoptarea unor decizii cu influenţă majoră asupra utilizatorilor finali şi operatorilor, determinând astfel un climat impredictibil pentru dezvoltarea investiţiilor pe piaţa comunicaţiilor electronice din România şi îndepărtând însăşi autoritatea de atingerea propriilor obiective.
Din punctul de vedere al companiei noastre, considerăm că cel mai important rezultat al acestei amânări va fi impactul direct asupra tarifelor oferite consumatorilor pentru convorbiri către reţelele mobile, consumatorii fiind în centrul preocupărilor noastre dintotdeauna, pentru a le oferi servicii de calitate şi competitive.
Ne exprimăm încrederea că ANRC, în urma încheierii procedurii de consultare publică, va ţine cont de observaţiile şi de propunerile formulate, iar în urma reevaluării considerentelor de oportunitate şi a temeiurilor de legalitate, va retrage proiectele de decizii menţionate.
Bucuresti, 1.11.2006
{mosloadposition user10}