Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Povestind despre “Memorii din biblioteca ideala” cu Bogdan Suceava

În perioada 27 mai -14 iunie 2013, Bogdan Suceavă va susţine un turneu de promovare a celui mai recent volum al său, Memorii din biblioteca ideala, apărut recent în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, şi în format electronic. Autorul va avea întîlniri cu cititorii şi va susţine conferinţe pornind de la noua sa carte în mai multe oraşe: Cluj, Tîrgu Mureş, Sibiu, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Curtea de Argeş, Piteşti. Programul evenimentelor, mai jos.

Eseurile ce compun Memoriile din biblioteca ideală spun povestea unor întîlniri prilejuite de matematică: întîlniri intermediate de cărţi cu ideile unor oameni de ştiinţă dispăruţi (Huygens, Newton, Meusnier, Euler, Sophie Germain, printre alţii), dar şi întîlniri directe cu persoane ce au marcat evoluţia autorului. Figuri emblematice ale dezvoltării studiului matematicii la Universitatea Bucureşti (Gh. Ţiţeica, Dan Barbilian, Nicolae Teodorescu) completează tabloul.

„Dacă visul matematicienilor pursînge e să demonstreze teoreme care să le poarte numele, visul meu a fost să înţeleg pînă la ultima consecinţă nu doar anumite idei matematice, ci şi de unde provin aceste idei, filiaţia lor istorică, evoluţia lor în timp”, scrie Bogdan Suceavă. Episoade dintr-o istorie individuală – cea a unei formări care a stat sub dublul semn al matematicii şi literaturii – se împletesc astfel cu istoria cercetării unei importante noţiuni matematice: curbura, de la prima apariţie a ideii, în scrierile lui Nicole Oresme, şi pînă la cele mai recente cercetări.

Bogdan Suceavă, născut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeş. Studii la Universitatea Bucureşti, unde a obţinut licenţa în matematică (1994) şi diploma de studii aprofundate în geometrie (1995). Distincţii literare: Premiul I Nemira, secţiunea Purgatoriu, nuvele, 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tîrzii; Premiul CopyRo, 2002, pentru volumul Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 2007 pentru romanul Miruna, o poveste; Premiul I al Reţelei literare pe 2010 pentru Noaptea cînd cineva a murit pentru tine. Volume de proză şi eseuri: Teama de amurg (Topaz, 1990), Sub semnul Orionului, roman (Artprint, 1992), Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii, nuvele (Dacia, 2002; ed. a II-a, LiterNet, 2003), Bunicul s-a întors la franceză, istorii (Editura T, Fundaţia Timpul, 2003; ed. a II-a, LiterNet, 2008), Venea din timpul diez, roman (Polirom, 2004; ed. a II-a, 2010), Miruna, o poveste (Curtea Veche Publishing, 2007), Distanţe, demoni, aventuri (Tritonic, 2007), Vincent nemuritorul, roman (Curtea Veche Publishing, 2008), Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, roman (Polirom, 2010).

Mai multe detalii despre autor, aici.

Program de evenimente

CLUJ
Luni, 27 mai, ora 17:00
Sala Popovici, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”
Conferinţă pe tema „Era transformării moderniste”, sub egida Centrului de Cercetare a Imaginarului „Phantasma”
Moderator: Ruxandra Cesereanu

TÎRGU MUREŞ
Marţi, 28 mai, ora 14:00
Aula Magna, Universitatea „Petru Maior”
Conferinţă pe tema „ Era transformării moderniste”
Invitaţi: Iulian Boldea, Dumitru Buda

SIBIU
Miercuri, 29 mai, ora 14:00
Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga”
Conferinţă pe tema „ Era transformării moderniste”
Moderator: Radu Vancu

IAŞI
Luni, 3 iunie, ora 19:00, Librăria Avant-Garde
Discuţie despre Memorii din biblioteca ideală
Invitaţi: Liviu Antonesei, Bogdan Creţu, Şerban Axinte

BUCUREŞTI
• Sîmbătă, 1 iunie, ora 13.00, Tîrgul de Carte Bookfest, Romexpo (standul editurii, pavilionul C2)
Curs de geometrie şi poezie
Invitaţi: Adina Diniţoiu, Florina Pîrjol, Radu Gologan

• Joi, 6 iunie, ora 18.00, Ceainăria Cărtureşti Verona
Masă rotundă pe tema volumului Memorii din biblioteca ideală
Invitaţi: Rodica Zane, Carmen Muşat, Radu Gologan, Paul Cernat
Moderator: Ovidiu Şimonca

BRAŞOV
Luni, 10 iunie, ora 17.00
Sala „Gheorghe Crăciun”, Universitatea Transilvania
În cadrul „Serilor Facultăţii de Litere”
Invitaţi: Andrei Bodiu, Adrian Lăcătuş

CURTEA DE ARGEŞ
Miercuri, 12 iunie, ora 16:00
„Clubul Iubitorilor de Cultură”, Muzeul Municipal Curtea de Argeş
Întîlnire cu cititorii
Moderator: Marian Ghiţă

PITEŞTI
Vineri, 14 iunie, ora 14:00
Biblioteca Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti
Întîlnire cu cititorii
Moderator: Jean Dumitraşcu

Bucuresti, 24.05.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.