Concursul „Poveşti de la bunica”, organizat de Cargill Oils pentru brandul Untdelemn de la Bunica, a ajuns la final, marele câştigător fiind Sorin Eduard Manta din Medgidia (Constanţa). Elevul de 13 ani, va deveni „scenaristul” viitorului spot publicitar al brandului Untdelemn de la Bunica şi va intra în posesia unui PC de ultimă generaţie, urmând ca la vară să petreacă, într-o tabără la munte, câteva zile, alături de ceilalţi 41 de finalişti ai concursului. În ceea ce priveşte cadrul didactic care a câştigat premiul de 300 de euro (în materiale didactice) pus la dispoziţie de Cargill Oils, organizatorul concursului de creativitate „Poveşti de la bunica”, acesta este profesorul Dumitru Lazăr de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea. Elevii săi din două clase au trimis 53 de lucrări care au fost validate şi jurizate.
Cei 42 de câştigători au fost desemnaţi în urma evaluării compoziţiilor înscrise în concurs de către 2 jurii: un juriu primar constituit din studenţi în ani teminali la Litere, Teatru, Comunicare şi foste cadre didactice şi un al doilea juriu de specialitate. Din juriul de specialitate au făcut parte: Cornel Todea, directorul Teatrului Ion Creangă, Lucian Mândruţă, prezentator tv Antena 1, criticul literar Marius Chivu, coordonatorul lucrării „Cartea cu bunici", actriţele Anca Sigartău şi Ilinca Goia (mai jos, regăsiţi câteva declaraţii ale membrilor juriului cu privire la concurs). Preşedintele juriului a fost Rafaela Beldie, creativ al agenţiei Headvertising care va avea misiunea de a adapta povestea lui Sorin Manta şi de a o produce, aşa încât publicul larg să o poată vedea, sub formă de reclamă tv, în primăvară.
Topul final al concursului, pe judeţe, a arătat astfel: Braşov (locul I, cu 16,3% din totalul poveştilor primite), Vâlcea (locul al II-lea, cu 12,1%), Bacău (locul al III-lea, cu 10,4%), Prahova (locul al IV-lea, cu 9,6%), Bucureşti (locul al V-lea, cu 7,5%), Constanţa (locul al VI-lea, cu 6,1%) etc.
Un element inedit în cadrul campaniei l-a constituit seria de emisiuni tv de 5 minute „Poveşti care te ung pe suflet”, difuzată pe Antena 1 şi Euforia tv. Practic, prin intermediul acestor scurte povestiri culese de micuţa Anne Marie Călinescu (5 ani) de la vedetele noastre, copiii au fost stimulaţi să îşi amintească şi să scrie propriile istorisiri despre bunicuţele lor.
Circa 3.616.380 de persoane (vârste peste 4 ani, din mediul urban) au venit în contact cel puţin o dată cu una dintre ediţiile emisiunii difuzate în perioada 8 octombrie – 14 decembrie (coverage de 36,2%), pe cele două posturi tv, în timp ce din targetul femei din mediul urban cu vârste cuprinse între 25-45, 619.875 de persoane au venit în contact cu această emisiune (coverage 37,5 %).
În medie, cel puţin 234.000 de persoane din mediul urban au văzut cel puţin
o ediţie a emisiunii pe Antena 1, iar 146.000 de persoane au văzut o ediţie a emisiunii pe Antena 1 şi Euforia. În medie, 28.000 de femei din mediul urban, cu vârste cuprinse între 25-45 de ani, au vizionat cel puţin o ediţie a emisiunii pe Antena 1.
Ediţia cu cei mai mulţi telespectatori este cea în care invitată a fost sportiva Elisabeta Lipă (262.000, în mediul urban, telespectatori cu vârste peste 4 ani), urmată de cea cu Ştefania Rareş (260.000 telespectatori), dar femeile din targetul urban (25-45 de ani) i-au preferat pe Miki (47.000 de telespectatoare), pe George Ivaşcu (44.000 de telespectatoare) şi pe Mihai Constantinescu (43.000 de telespectatoare)*.
Campania „Poveşti de la bunica” şi-a propus să strângă de la copiii cu vârste între 7-15 ani poveşti originale despre relaţiile acestora cu propriile bunici. Concursul, lansat pe 26 septembrie 2007, a beneficiat de sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi de premii totale în valoare de 8.300 de euro. Campaniei integrate „Poveşti de la bunica”, cuprinzând componente de PR, BTL, ATL şi media, i-a fost alocat un buget total de aproximativ 500.000 de euro. Partenerii Cargill Oils SA pentru „Poveşti de la bunica” sunt: Headvertising (concept & advertising), Media Investment (media), Bloom PR/Mediasuport (relaţii publice), Sign Factor (producţie TV), Teatrul „Ion Creangă”, Muzeul Ţăranului Român, www.didactic.ro, editura Humanitas. Detalii despre regulamentul campaniei, precum şi informaţii despre emisiune şi concurs se găsesc pe site-ul www.povestidelabunica.ro.
Declaraţii ale membrilor juriului:
Cornel Todea: Unele poveşti m-au amuzat, prin năstruşnicia invenţiei, multe m-au iritat prin recurgerea la poncife, la clişee de imagini şi de gânduri, şi multe m-au înduioşat prin sinceritatea lor absolută, cuceritoare.
Anca Sigartău: E extraordinar că au fost atâţia copii care au luat această campanie în serios. Extraordinar că absolut toţi au pus suflet!!! Şi asta e impresionant!!! Am o senzaţie de amărăciune la sfârşitul jurizării… aş fi vrut să fi câştigat toţi!! Întotdeauna mi se pare nedrept să nu câştige toţi copiii… Cred că ar trebui organizată în fiecare zi o campanie de acest fel: se stimulează imaginaţia, creativitatea, este realmente o lecţie pentru fiecare adult, (lecţie de sensibilitate şi introspecţie) şi ce e foooooaaaaarte important… că pentru câteva ore aceşti omuleţi şi-au deschis sufletul şi m-au lăsat şi pe mine acolo înăuntru (asta se întâmplă în general când ne amintim şi când vorbim despre bunica). Din păcate, acolo, în multe din sufleţelele astea, am văzut amărăciune, singurătate, nesiguranţă, dar şi dorinţa de a se bucura… şi stau acum să mă gândesc… "What’s next?"…
Ilinca Goia: În acest concurs, m-a interesat imaginaţia copiilor şi puterea de a şi-o cârmui dincolo de stereotipuri sau canoane deprinse de la alţii sau de la televizor. Oricum am descoperit copii "bogaţi la minte" şi sper cât mai mulţi dintre ei să se bucure de rezultatele acestui concurs.
Marius Chivu: Am citit cu foarte mare plăcere textele copiilor care m-au făcut să râd şi care m-au înduioşat până la lacrimi, am fost atât de impresionat de imaginaţia şi de dragostea cu care au scris textele încât m-am hotărât că atunci când voi avea copii să-i încurajez să scrie de mici. O dată în plus m-am convins că imaginaţia şi emoţiile copiilor nu trebuie pierdute cu niciun preţ. E darul cel mai mare pe care-l primim de la ei.
*Date furnizate de TNS-AGB International.
{mosloadposition user10}