din Romania si copiii ramasi singuri acasa, „In premiera”, duminica, la Antena 3
Pentru ediţia de duminică seara, ora 21.00, „În premieră” a pregătit telespectatorilor trei poveşti remarcabile.
Eleganţa starurilor internaţionale şi a preşedinţilor din toată lumea e asigurată de un român. Pantofi din piele de struţ, pisică de mare, zebră sau şarpe sunt făcuţi manual şi livraţi în cel mai mare secret clienţilor celebri. Cine este românul care îi încalţă pe cei care fac istorie, aflaţi „În premieră”, duminică, de la ora 21.00, la Antena 3.
România trebuie să înapoieze Uniunii Europene milioane de euro pe care n-a ştiut cum să-i folosească. I-a băgat în clădiri inutile şi în drumuri care s-au stricat a doua zi, iar acum cei care plătesc datoria sunt oamenii simpli. Cum am ajuns să falimentăm localităţi din cauza unor bani pe care îi primeam gratis, aflaţi în cel de-al doilea material „În premieră”.
Cel de-al treilea reportaj spune povestea copiilor trişti. Părinţii lor s-au împrăştiat prin Europa să le aducă bunăstarea, şi s-au ţinut de cuvânt, dar şi-au uitat promisiunea solemnă de a se întoarce acasă. Au haine luxoase şi vile somptuoase, lift, piscină şi maşini de lux, dar sunt mereu singuri şi cumplit de trişti. Unii dintre ei ajung să sufere de depresie sau şi mai grav, să-şi pună capăt zilelor. Când copiii mor de dor, „În premieră”, duminică, de la ora 21.00.
Pentru mai multe detalii despre emisiune, accesaţi site-ul www.inpremiera.antena3.ro.