Joi, 26 iulie, ora 21.55
TVR 1 a programat joi seara un documentar care reface drumul parcurs de inima reginei Maria în ultimii 69 de ani. Separată de trupul reginei, la rugămintea sa, pentru a fi îngropată la Balcic, în ctitoria sa Stella Maris, inima Majestăţii Sale a avut un destin pe care puţini îl cunosc. Unii oamenii cred că şi astăzi inima se află la Balcic, o altă versiune este că a fost cumpărată de un colecţionar şi dusă în SUA, alţii spun că se află la Curtea de Argeş sau în Vrancea.
În realitate, inima se află la ora actuală, de 37 de ani, într-o cutie, la Muzeul Naţional de Istorie şi naşte controverse, chiar şi după atâta vreme, între Casa Regală şi Ministerul Culturii şi Cultelor.
Situaţia actuală a casetei care conţine inima Majestăţii Sale, dar şi dorinţele Casei Regale şi punctul de vedere al Ministerului Culturii vor fi dezvăluite în documentarul realizat de reporterul TVR Camelia Csiki.
Ideea documentarului a apărut în luna mai, când Jurnalul TVR a prezentat Destinul inimii Reginei Maria într-o serie de cinci reportaje realizate de Camelia Csiki. Echipa Televiziunii Române a filmat, în exclusivitate, inima reginei şi a refăcut, în numai trei zile, traseul pe care aceasta l-a parcurs în ultimii 69 de ani, în Bulgaria şi în România.
Pentru că reportajele prezentate la Jurnal nu au rămas fără ecou, întreaga poveste a fost concentrată într-un documentar care reuneşte opinii din partea Principesei Margareta şi a Principelui Radu, a reprezentanţilor Ministerului Culturii, a nepotului medicului reginei Maria, a istoricului Nicolae Pepene şi a Preşedintelui Asociaţiei „Fiii şi prietenii Branului” – Emil Stoian.
„Mi-a plăcut atât de mult povestea, încât mi-am dat seama ca nu am putut spune totul în cele cinci reportaje difuzate la ştiri în luna mai. Aşa că am trecut la filmarea documentarului, care s-a petrecut în trei zile, timp în care am călătorit de dimineaţa până seara. Am mers la Bran unde am filmat castelul şi am stat de vorbă cu brănenii , cei care îşi amintesc cu nostalgie de regină, la Balcic, un loc foarte drag reginei Maria şi la Muzeul de Istorie, acolo unde inima este păstrată în momentul de faţă”, dezvăluie Camelia Csiki culisele realizării documentarului.
Nepoată după tată a Reginei Victoria şi a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, după mamă, verişoară primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea, Regina Maria a României a fost iniţial prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei. La 16 ani s-a logodit cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, succesor la tronul României. A fost supranumită de poporul român „Mama răniţilor” sau „Regina-soldat”, ca urmare a atitudinii ei curajoase de a merge pe front, în timpul primului război mondial, pentru a alina suferinţele soldaţilor răniţi în spitalele de campanie.
{mosloadposition user10}