Sambata, 7 iunie, de la ora 20:00, la “Asta-i Romania!”
Mihai Ghita ne prezinta sambata, 7 iunie, de la ora 20:00, in emisiunea “Asta-i Romania”, povestea incredibila a “ciobanului filosof”.
Hunedoreanul Marcu Dimitrie Jura, alias “ciobanul filosof”, asa cum ii spun prietenii, este un tanar care a renuntat la viata de oras, alegand sa traiasca in varf de munte, cu mioarele sale.
Desi tanarul a absolvit trei facultati si a inceput un doctorat, a ales sa se faca cioban, renuntand la tot ce inseamna societate urbana. Ca orice om cu multa scoala care se respecta, ciobanasul nostru este filosof. Marcu Dimitrie Jura scrie poezii, are un blog si vrea sa publice o carte. Multi s-au intrebat de ce a ales un tanar scolit sa traiasca in varf de munte, insa, Marcu spune ca asa se simte liber.
“Aici e multa libertatea. Dimineata ma trezesc dimineata si o iau peste garduri nu ma opreste nimeni”, marturiseste tanarul.
Desi ar fi putut avea un serviciu foarte bun la oras, acesta a preferat sa traiasca departe de aglomeratie, dar mai aproape de Dumnezeu.
“Este mai comod sa mergi la serviciu, sa stai la 8 ore pe zi, sau mai mult, apoi sa mergi acasa si sa iti vezi de treaba. Este mult mai greu ce fac eu, trebuie sa te adaptezi intr-un alt fel”, spune Marcu.
Hunedoreanul si-ar fi dorit ca, la un moment dat, sa paraseasca tara, si sa mearga intr-un oras din nordul Spaniei, lasand totul in urma.
“As fi plecat si nu imi trebuia nimic. Nici teren, nici casa. Le lasam pe toate abandonate, sa faca statul roman ce vrea cu ele. Este mult mai usor sa pleci intr-o tara, unde esti lasat sa faci ce vrei, unde mai esti si sustinut de autoritati, decat sa ramai intr-o tara ca a noastra”, spune acesta.
Nu ratati povestea incredibila a “ciobanului filosof”, sambata, 7 iunie, de la ora 20:00, in emisiunea “Asta-i Romania”, cu Mihai Ghita, la Kanal D.