Marti, 7 martie, la la Stirile Kanal D, in cadrul campaniei “Salvam suflete”, dedicata necuvantatoarelor, a fost prezentat un caz care a induiosat inimile tuturor iubitorilor de animale si nu numai.
Este vorba despre salvarea unui catar cu picioarele aproape rupte, abandonat pe marginea unei cai ferate de stapanul pe care l-a slujit o viata.
Actiunea s-a derulat in apropierea Capitalei, pe ruta Bucuresti-Targoviste. O femeie a telefonat si a semnalat echipei Kanal D si Asociatiei Kola Koriola faptul ca un cal cu picioarele frante, neajutorat, zace in chinuri, de ore bune, fara ca cineva sa faca ceva pentru salvarea lui. Imediat, reprezentantii asociatiei impreuna cu echipa Kanal D au mers la locul indicat pentru a recupera animalul. Operatia de salvare a fost extrem de dificila, dar catarul este acum pe maini bune.
Lizi, asa cum a primit numele chiar de la fetita medicului veterinar, a fost operata si i s-au aplicat potcoave ortopedice pe care le va purta pe toata perioada de recuperare. Asociatia Kola Kariola ii va asigura tot ce ii este necesar pentru o viata linistita, ferita de chinuri.
In fiecare luni, in principalul grupaj informativ al zilei, telespectatorii Kanal D vor putea urmari operatiuni de salvare, intr-un demers de prevenire a oricarui act de violenta asupra animalelor, in cadrul campaniei „Salvam suflete”.