la depasirea crizei si la stimularea cresterii
Comisia Europeană a prezentat modul în care funcționează fondurile structurale ale UE în statele membre. „Raportul strategic” privind implementarea programelor din cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013 reunește informațiile puse la dispoziție de statele membre, care se referă în majoritatea cazurilor la perioada de până la sfârșitul anului 2011. Cu patru ani înainte de încheierea programelor în 2015, investițiile efectuate în cadrul Fondului european de dezvoltare regională, al Fondului de coeziune și al Fondului social european au permis deja realizarea de progrese și îmbunătățirea situației multor cetățeni.
În ansamblul UE, aceste progrese înseamnă:
● încă 1,9 milioane de persoane care beneficiază acum de acces în bandă largă;
● încă 2,6 milioane de persoane care beneficiază de servicii de alimentare cu apă și alte 5,7 milioane care sunt vizate de proiecte de tratare a apelor uzate;
● 460 km de drumuri și 334 km de cale ferată în cadrul rețelei TEN-T și
● 2,4 milioane de persoane asistate de Fondul social european care au găsit un nou loc de muncă.
Inovarea și întreprinderile mici sunt stimulate puternic de investițiile din sfera politicii de coeziune și beneficiază de multe alte avantaje. Până în prezent:
● s-a investit în 53 240 de proiecte de cercetare și dezvoltare tehnologică și în 16 000 de proiecte de colaborare între întreprinderi și sectorul cercetării și
● au fost sprijinite 53 160 de întreprinderi nou înființate.
Ținând seama de utilizarea fondurilor și de lansarea proiectelor, raportul constată:
● o creștere semnificativă a numărului de persoane care beneficiază de sprijin în ceea ce privește încadrarea în muncă, de la aproximativ 10 milioane pe an înainte de 2010 la aproximativ 15 milioane pe an după 2010; și
● o accelerare semnificativă, din 2010, a rezultatelor în ceea ce privește sprijinul acordat IMM-urilor: aproape 400 000 de locuri de muncă create (jumătate dintre acestea în 2010/2011), inclusiv 15 600 de locuri de muncă în domeniul cercetării și 167 000 de locuri muncă în IMM-uri.
Comisarul pentru politica regională, Johannes Hahn, a declarat pe marginea raportului: „Prezentul raport oferă o imagine inestimabilă a unei politici care dă rezultate în majoritatea domeniilor prioritare ale UE și investește în creștere acolo unde acest lucru este cel mai necesar. Oferim sprijin întreprinderilor inovatoare noi și creăm locuri de muncă durabile și de calitate pentru viitor, oferim acces în bandă largă regiunilor îndepărtate, luptăm împotriva exodului de creiere și consolidăm legăturile de transport vitale care contribuie la competitivitatea regiunilor. Politica s-a arătat, de asemenea, capabilă de o mare flexibilitate, reacționând la criză și adaptându-se la evoluția nevoilor persoanelor și comunităților lor.”
El a adăugat: „Avem însă și de învățat: rezultatele sunt uneori fragmentate, iar statele membre trebuie să își accelereze eforturile de utilizare a resurselor UE. În perspectiva noii perioade de programare, ne așteptăm ca statele membre și regiunile să-și concentreze și mai mult politicile asupra rezultatelor și priorităților care vor avea cel mai puternic impact.”
Comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, Lázsló Andor, a adăugat: „Odată cu criza, fondurile politicii de coeziune a UE au devenit și mai importante ca sursă de investiții în întreaga Uniune. Fondul social european oferă un sprijin esențial capitalului nostru uman, susținând în special tinerii în vederea creșterii șanselor acestora de a reuși în viața profesională. Pregătirea următoarei generații de programe este o ocazie unică de a oferi un sprijin financiar semnificativ strategiei de creștere și locuri de muncă. Investițiile în capitalul social și uman trebuie să joace un rol important în acest sens.”
Raportul strategic descrie progresele înregistrate de fiecare țară în îndeplinirea obiectivelor UE, în concordanță cu obiectivele Strategiei Europa 2020. El încurajează statele membre să măsoare progresele înregistrate în principalele sectoare strategice, cum ar fi cercetarea și inovarea, transportul feroviar, energia, consolidarea capacităților, transportul urban durabil, crearea de locuri de muncă și formarea profesională.
Rapoartele prezentate de cele 27 de state membre la sfârșitul anului 2012 (bazate în principal pe date din 2011) oferă Comisiei prima ocazie de a elabora un raport, în timpul unei perioade de programare, cu privire la realizările și rezultatele obținute și de a evidenția mesaje importante și oportune privind potențialul politicii de coeziune de a contribui la redresarea economică a UE. Comisia identifică domeniile de investiții în care trebuie să se ia măsuri de accelerare a selecției și executării proiectelor cofinanțate în 2007-2013, pentru a îndeplini obiectivele stabilite.
Context
Prin intermediul celor trei fonduri ale politicii de coeziune – Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul social european (FSE) și Fondul de coeziune – UE va investi, în perioada 2007-2013, 347 de miliarde EUR în cele 27 de state membre. Această sumă reprezintă 35 % din totalul bugetului UE pentru aceeași perioadă (975 de miliarde EUR).
Raportul subliniază, de asemenea, importanța reformelor profunde în curs de negociere între Parlamentul European și guvernele statelor UE pentru politica de coeziune în perioada 2014-2020, reformele vizând, de asemenea, o concentrare mai strategică a resurselor asupra priorităților-cheie și o atenție mai mare acordată rezultatelor și evaluării.
Pagini Utile
● Rapoartele anuale de implementare ale celor 27 de state membre
● Informații suplimentare privind politica de coeziune europeană: (Fondul european de dezvoltare regionalăși Fondul de coeziune)
● Propunerile legislative ale Comisiei privind reforma politicii de coeziune
● Materiale audiovizuale privind proiectele și persoanele sprijinite prin intermediul Fondului social european
● @JHahnEU