Auditul performantei privind incheierea de contracte cu societatile de asigurari de catre Compania Nationala Posta Romana S.A.”, intocmit de echipa de audit din cadrul Curtii de Conturi – Sectia de Control Financiar Ulterior – Divizia controlului fondurilor publice destinate activitatilor economice si controlului bancar cu nr.101/6732/26.07.2007, a constituit principala tema a conferintei de presa organizata, astazi, la sediul CNPR, de directorul general al Postei Romane, Dan Mihai Toader.
Directorul general a clarificat contextul in care au aparut astfel de informatii in mass-media, precizand ca raportul respectiv a fost contestat de catre Posta Romana. “Analiza constatarilor cuprinse in proiectul raportului de audit intocmit de controlorii financiari ai Curtii de Conturi a scos in evidenta depasirea de catre echipa de audit a obiectivelor auditului si pronuntarea asupra unor aspecte care nu au legatura cu contractele de asigurare incheiate de Posta Romana si care nici nu influenteaza in vreun fel rezultatele inregistrate in urma derularii acestor contracte. Echipa de audit si-a depasit clar atributiile stabilite prin obiectivele auditului, tragand unele concluzii tendentioase, nelegale si netemeinice, ca apoi sa formuleze unele recomandari in aceeasi maniera”, a precizat Dan Mihai Toader.
In acest sens, au fost depuse sesizari in atentia Presedintelui Curtii de Conturi si a Presedintelui Camerei Deputatilor. De asemenea, Posta Romana a facut la DNA o sesizarea penala la adresa controlorilor financiari ce au intocmit raportul.
Pe de alta parte, polita invocata in declaratiile de presa de catre dl. Cozmin Gusa, care sustine ca Posta Romana ar fi asigurat peste 10 milioane de curieri, este de fapt o specificatie la o polita incheiata cu Astra SA pentru asigurarea valorilor pentru cazurile de furt prin acte de talharie asupra curierilor/factorilor postali. Prin urmare, prin aceasta s-au asigurat valorile transportate de factorii postali. Valoarea contractului a fost de peste sase milioane de lei, si nu sase milioane de euro, asa cum a afirmat dl. Cozmin Gusa. In perioada semnarii politiei cu Astra SA, in cadrul companiei lucrau 10.453 factori postali.
{mosloadposition user10}