Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Portland Trust anunță noi chiriași în proiectul J8 Office Park, programat pentru finalizare în vara lui 2021

J8 Office Park 2

Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust anunță închirierea unei suprafețe de 2.500 metri pătrați, situată în clădirea A din proiectul J8 Office Park, către Euroins România, al doilea cel mai mare asigurător de pe piața locală. Portland Trust se pregătește ca luna aceasta să finalizeze lucrările de construcție pentru complexul de birouri J8 Office Park, localizat în imediata apropiere a stației de metrou Jiului, în cartierul Bucureștii Noi din Capitală. Aproximativ 55% din cei 44.000 metri pătrați ai clădirii A au fost preînchiriați către Ubisoft București, dezvoltatorul unor jocuri video bine-cunoscute, printre care se numără Assasin’s Creed, care își va amplasa aici sediul regional.

Euroins devine astfel cel mai nou chiriaș al J8 Office Park, urmând să ocupe aproape în întregime etajul al doilea din clădirea A. Reprezentanții Portland Trust consideră că această tranzacție reprezintă un semnal al reînnoirii interesului chiriașilor pentru spațiile de birouri noi, care asigură un mediu sănătos și conform normelor ESG (Environmental, Social, and Governance), prin care sunt respectați factorii de mediu, sociali și de guvernanță corporativă.

Cea mai mare parte a parterului clădirii A a fost deja închiriat mai multor furnizori de servicii de retail, care includ: un nou concept de supermarket Mega Image care va ocupa 500 mp, primul magazin din București al rețelei premiate de cafenele Coffee Island, un restaurant Stradale care se va întinde pe o suprafață de 600 mp, precum și un magazin al lanțului de brutărie artizanală, Pain Plaisir.

J8 Office Park

De asemenea, producătorul de bucătării la comandă, Bismobil Kitchen, va deschide un showroom cu suprafața de 290 mp, aflat în imediata vecinătate a cabinetului veterinar Mobile Vet, care va oferi atât servicii medicale, cât și produse pentru animalele de companie, comercializate într-un magazin de 140 mp. Tot la parterul clădirii A, va fi amplasată o unitate Xpress, în zona recepției, de unde vor putea fi achiziționate produse de conveniență, presă, produse alimentare și băuturi, în regim “to go”.

Printre chiriașii clădirii A se găsesc mai multe nume importante din domeniul medical și sport, printre care World Class România, lider de piață în industria fitness-ului, care va ocupa o suprafață de 1.400 mp, la parter și la etajul 1. Medicover va oferi servicii medicale într-o unitate de 235 mp, iar clinica Medy Sportline, care va ocupa 330 mp, va oferi servicii de fizioterapie, kinetoterapie și masaj corporal.

Ansamblul J8 Office Park va pune la dispoziția chiriașilor și angajaților acestora o zona de parcare pentru 200 de biciclete, care va fi accesibilă pe bază de carduri de acces, cu vestiare la care se ajunge cu ușurință, direct din piațeta situată în fața complexului. Zona exterioară constă într-un spațiu verde foarte generos, cu banchete în aer liber, numeroase plante și jardiniere. Spre finalul lui septembrie, este programată inaugurarea unei piese de artă a sculptorului britanic Colin Spofforth. Potrivit reprezentanților Portland Trust, toate aceste aspecte vor avea o contribuție semnificativă la îmbunătățirea vieții comunității locale, unde complexul J8 Office Park se preconizează că va deveni un punct de atracție, în următoarele luni.

Robert Neale, Director General al Portland Trust: „Atât Portland Trust, cât și Ares Management au avut întotdeauna capacitatea și au știut să găsească formula potrivită pentru a realiza clădiri eficiente energetic și pentru a adopta noile tehnologii de reducere a cantității de combustibil fosil, utilizat în clădirile noastre. Proiectul J8 a atins un nou nivel de performanță, în ceea ce privește normele ESG, cu o calitate foarte bună a aerului și standarde de igienă aproape de exigențele standardelor medicale. În primăvara lui 2020, am reproiectat specificațiile MEP, care vizează standardele de inginerie mecanică, electrică și sanitară, astfel încât acum să putem respecta cele mai înalte și mai exigente cerințe corporative. Astfel, suntem gata să oferim cele mai bune condiții de pe piața locală în ceea ce privește mediul de lucru, odată cu reîntoarcerea oamenilor la munca de la birou. În viitorul apropiat, unele companii multinaționale vor fi nevoite să își mute birourile în alte spații, din cauza calității reduse a spațiilor de birouri disponibile pe piață, iar noi suntem gata să le oferim găzduire!”

J8 Office Park este cel de-al optulea proiect major de birouri al Portland Trust și este proiectat pentru a îndeplini certificarea BREEAM „Outstanding”, cel mai ridicat nivel de certificare BREEAM. De asemenea, J8 Office Park va fi certificat și WELL Health Safety, proiectul prezentând garanții de sănătate fără precedent pe piața locală, printre care se numără curățarea aerului prin intermediul filtrelor HEPA 14 și tehnologiile de dezinfectare UV-C.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.