Portland Trust anunță finalizarea proiectului J8 Office Park, care este situat în imediata vecinătate a stației de metrou Jiului. Dezvoltatorul inaugurează oficial ansamblul joi, 23 septembrie, printr-o ceremonie de recunoaștere a finalizării formale și predarea clădirii de către Bog’Art, antreprenorul general al construcției.
Ansamblul J8 Office Park are suprafața totală închiriabilă de 46.000 metri pătrați, din care aproximativ 3.000 metri pătrați sunt dedicați zonei de retail și relaxare. Angajații din clădiri vor beneficia de o combinație între servicii diversificate și moduri de petrecere a timpului liber, prin intermediul unor chiriași atent selectați: World Class Fitness; Mega Image; restaurantul Stradale; Mobile Pet – magazin dedicat animalelor de companie; primul magazin din București al rețelei premiate de cafenele Coffee Island; o unitate X-Time, de unde vor putea fi achiziționate produse de conveniență, presă, produse alimentare și băuturi, în regim “to go”; un magazin al lanțului de brutărie artizanală, Pain Plaisir; clinica de servicii medicale, Medicover; clinica Medy Sportline, care oferă oferi servicii de fizioterapie, kinetoterapie și masaj corporal; Medima Health, unde se pot efectua proceduri de imagistică medicală precum CT-uri (computer tomograf), sau RMN-uri (rezonanță magnetică nucleară).
Printre cei mai mari chiriași ai proiectului se numără Ubisoft București, dezvoltatorul unor bine-cunoscute jocuri video, care și-a amplasat sediul regional în J8 Office Park. Compania a închiriat integral clădirea B, care are o suprafață de 23.000 mp, și încă 3.500 mp amplasați în clădirea A, unde se va învecina cu Euroins, care va ocupa 2.500 mp, la etajul al doilea.
Evenimentul va prilejui și dezvelirea statuii “Pajura”, construită din oțel inoxidabil, proiectată și realizată de celebrul sculptor britanic, Colin Spofforth.
„Ideea de la care am pornit atunci când am conceput sculptura, special pentru acest proiect, este Pajura, numele cartierului unde se află J8. Pajura este și o pasăre răpitoare asemănătoare cu vulturul, precum și parte integrantă a stemelor regale românești. Din punct de vedere al aspectului, baza pixelată se îmbină treptat cu vulturul, care este grațios, puternic, impune respect. Blocurile sunt așezate împotriva formei elegante și organice a vulturului. Suprafața sculpturii va reflecta cerul, precum și arhitectura clădirilor din jur”, a explicat Colin Spofforth, creatorul sculpturii amplasate în fața ansamblului J8 Office Park.
În realizarea proiectului J8 Office Park au fost implicați mai mulți consultanți: Chapman Taylor, birou de arhitectură recunoscut și premiat la nivel mondial; Western Outdoor, companie de consultanță în planificare și urbanism; Cundall, companie ce asigură servicii de proiectare MEP (instalații mecanice, electrice și sanitare); Optim Project Management, care a fost responsabilă de managementul de proiect și costuri; precum și Allied și UTCB (Universitatea Tehnică și de Construcții București), care au fost proiectanți structurali ai ansamblului.
O parte importantă din reușita realizării acestui proiect revine Bog’Art, care s-a asigurat că J8 Office Park va îndeplini cele mai înalte standarde de calitate și că va fi terminat la timp și conform bugetului stabilit.
J8 Office Park este cel de-al optulea proiect major de birouri al Portland Trust și este proiectat pentru a îndeplini certificarea BREEAM „Outstanding”, cel mai ridicat nivel de certificare BREEAM. De asemenea, J8 Office Park va fi certificat și WELL Health Safety, proiectul prezentând garanții de sănătate fără precedent pe piața locală, printre care se numără curățarea aerului prin intermediul filtrelor HEPA 14 și tehnologiile de dezinfectare UV-C.