Cei mai tineri fani Animest vor avea parte, la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, de o dublă experiență Minimest. Pentru ei, aventura cinematografică prin lumea poveștilor captivante și a personajelor curajoase va începe din 7 noiembrie și va cuprinde două weekend-uri cu filme dedicate copiilor de toate vârstele. Amuzante, fascinante și educative, poveștile animate și atelierele incluse în programul din acest an vor face deliciul micilor spectatori, care vor putea urmări cea mai complexă selecție Minimest de până acum de oriunde din România, prin intermediul platformei de streaming a festivalului.
8 lungmetraje de animație se pregătesc de întâlnirea cu cinefilii din toată țara și alte 24 de scurtmetraje savuroase vor concura anul acesta la premiul oferit în cadrul secțiunii, în urma voturilor acordate de copii – cei mai exigenți dintre jurați. Grupate în trei calupuri tematice, filmele scurte au fost alese din animații primite din toată lumea, sunt realizate folosind tehnici diverse, de la desen pe hârtie la 3D și abordează teme precum prietenia între ființe diferite, relația dintre copii și părinți sau bunici, diferențele mai mult sau mai puțin vizibile dintre oameni, iar câteva sunt reinterpretări originale ale unor povești clasice.
Familia, prietenia, primii fiori ai dragostei și curajul de a fi diferit i-au inspirat pe creatorii poveștilor prezentate anul acesta în programul extins dedicat celor mici. În weekendul 7-8 noiembrie, iubitorii de film de animație vor face cunoștință cu Vikingul Vic și sabia fermecată/ Vic The Viking and the Magic Sword (r. Éric Cazes), un tânăr viking ca nimeni altul: nu foarte puternic, dar extrem de inteligent, capabil să-și salveze satul din fața celor mai mari pericole, folosindu-se doar de agilitatea minții sale. Cu adevărat special este și protagonistul filmului australian 100% lup/ 100% Wolf (r. Alexs Stadermann), moștenitorul unei familii de vârcolaci, pe cale să preia rolul de conducător al tatălui său. În noaptea marii ceremonii, transformarea lui ia forma unui poodle pufos, dar extrem de curajos, care va demonstra că aparențele pot fi de multe ori înșelătoare.
În cel de-al doilea weekend de festival, spectatorii o vor cunoaște și pe Maj, protagonista lungmetrajului Tigri și tatuaje/ Tigers and Tattoos (r. Karla von Bengtson), care locuiește alături de unchiul său, un artist tatuator celebru. Într-o zi, ea ajunge să tatueze un tip dur, din clubul motocicliștilor, așa că brusc, ea și unchiul său sunt nevoiți să părăsească orașul. Ceea ce va urma este o serie de aventuri într-o pădure magică, printre zâne zburătoare, o familie de circari și tigrul lor uriaș. O altă creație a regizoarei Karla von Bengtson, Spioana din vecini/ Next Door Spy spune povestea unei fetițe care nu renunță la visul ei de a deveni spion profesionist, chiar dacă așteptările celor din jur de la o tânără domnișoară nu se potrivesc cu felul ei de a fi.
Cărțile autoarei Jacqueline Harvey se numără printre cele mai vândute povești pentru copii din întreaga lume, iar personajele create de ea vor ajunge anul acesta în casele micilor iubitori de animație în Alice-Miranda, prieteni pentru totdeauna/ Alice-Miranda Friends Forever (r. Jo Boang), o lecție haioasă, dar și emoționantă, despre curaj și prietenie. Sensibilă și fermecătoare este și povestea adolescenților din Amurg/ Twilight, un anime japonez regizat de Yutaka Yamamoto, în care doi tineri artiști dintr-o zonă rurală a Fukushimei descoperă pentru prima oară dragostea.
Biletele și abonamentele la cea de-a 15-a ediție Animest vor fi disponibile în curând pe www.animest.ro.
Nimic nu ar trebui să stea în calea visului tău: aceasta este lecția pe care o vom învăța din Strike (r. Trevor Hardy), povestea devenirii lui Mungo, un pui de cârtiță care luptă nu numai pentru a-și salva familia și comunitatea, ci și pentru a-și împlini visul de a participa la Campionatul de Fotbal din Rusia. Puterea viselor îl va ghida și pe protagonistul filmului Un costum pentru Nicolas/ A Costume for Nicolas (r. Eduardo Rivero Cruz), cel care va demonstra oamenilor mari că iubirea și bunătatea pot învinge orice obstacol.
Cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest este organizată de Asociația Animest, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Parteneri instituționali: Ambasada Regatului Țărilor de Jos in România, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Israelului în România
Parteneri: Groupama, Regina Maria, Aqua Carpatica.
Parteneri media: Radio România Cultural, Films in Frame, IQads, Cinefilia, AaRC.ro. Munteanu