Propaganda i-a provocat pe clienții din România sa spună Adio, pui obișnuit! Hello Popeyes! în campania de lansare pe piața locală a celebrului brand american Popeyes Louisiana Kitchen. Campania de comunicare integrată a fost dezvoltată pe un insight creativ îndrăzneț, ce a stârnit pasiuni puternice în rândul iubitorilor de pui prăjit. Mii de fani nerabdători au format cozi impresionante, zile la rând, pentru a încerca cel mai nou și gustos pui prăjit din oraș.
Fondat în 1972 în New Orleans, Popeyes are mai mult de 50 de ani de istorie și tradiție culinară. Puiul Popeyes este proaspăt, nu congelat, marinat cel puțin 12 ore într-un mix îndrăzneț de condimente Cajun, dat apoi manual prin panadă și gătit fără compromis. Slow Cooked served fast este unul dintre cele mai importante atribute care fac din Popeyes un brand diferit și atât de apreciat la nivel global.
Produsele care au făcut senzație în SUA au generat sute de mii de reacții în rândul fanilor din România. Pe Facebook, Instagram sau TikTok, internauți, influenceri și celebrități din diverse domenii au interacționat cu brandul și și-au arătat aprecierea și entuziasmul pentru lansarea Popeyes în România.
Strategia și conceptul creativ au fost dezvoltate de Propaganda pornind tocmai de la aceste atribute unice și ofertante ale unui brand cu o istorie impresionantă, cu o poveste pe măsură, plină de culoare și cu un look and feel inovatoare pentru piața locală. Astfel, poziționarea Popeyes s-a conturat firesc, drept acel brand care oferă o experiență extraordinară și suprinzătoare.
Campania Adio, pui obișnuit! Hello, Popeyes! a plecat de la ideea că, oricât de pasionați ar fi de diverse rețete de pui prăjit, până și cei mai înrăiți fani simt nevoia unei schimbări. Creația a mizat pe atributele produselor Popeyes, pe rețetele și gustul unic imprimat de cultura și tradiția culinară din Louisiana, ce transformă puiul obișnuit într-o experiență unică, de aici fiind declinat și sloganul campaniei.
„Popeyes este despre bucuria de a trăi și sărbătorirea fiecărei clipe. Este despre a aduce comunitățile împreună în jurul unei mari pasiuni culinare, iar clienții noștri, prezenți în număr atât de mare încă din ziua deschiderii primului restaurant, au făcut din lansarea Popeyes în România o adevărată sărbătoare.
Acest lucru ne dă energie și ne face foarte încrezători în modul în care va evolua brandul Popeyes pe piața locală”, a declarat Mihaela Lungu, Chief Marketing Officer Popeyes România.
„Am primit cu mult entuziasm această provocare de a lansa brandul Popeyes în România, deoarece este genul de proiect care ne provoacă să ducem creativitatea la nivelul următor și să punem în valoare sinergiile Propaganda. Misiunea noastră, în calitate de partener de comunicare al Popeyes România, a fost să aducem în fața românilor un brand cu rădăcini în cultura culinară din Louisiana și să-i comunicăm atributele cu atâta dibăcie, încât să se formeze o emoție incredibilă în jurul lansării sale. Ne bucurăm că suntem parte din acest început frumos al brandului Popeyes în România”, a declarat Adrian Tuluca, Managing Partner Propaganda.
Campania integrată a inclus: componente de digital & social media, PR și influencer relations cu cei mai importanți creatori de conținut ai momentului, campanie de media, proiecte speciale media precum parteneriat cu Radio Guerrilla, proiecte outdoor, dar și event management.