Polycom, Inc. (Nasdaq: PLCM), liderul global în teleprezenţă şi soluţii de comunicare video şi voce, a anunţat astăzi decizia Consiliului de Administraţie de a-l numi pe Andrew Miller în funcţia de preşedinte şi CEO.
Domnul Miller îl urmează pe Robert Hagerty, care va părăsi funcţiile de preşedinte, CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Pentru a facilita o tranziţie lină, domnul Hagerty va ocupa rolul de sfătuitor al domnului Miller şi al consiliului. În acelaşi timp cu numirea noului CEO, David DeWalt, în prezent prim directorul independent Polycom, îşi va asuma funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Consiliul are în vedere numirea domnului Miller în Consiliul de Administraţie imediat dupa Întâlnirea Anuală a Acţionarilor din 2010.
Domnul Miller s-a alăturat echipei Polycom în 2009 ocupând funcţia de vice preşedinte al departamentului de Operatiuni Globale şi a condus cu succes iniţiativele strategice ale companiei, alianţele cu furnizorii de servicii şi a lansat Polycom Open Collaboration Network.
„Andy Miller a jucat un rol esenţial în schimbarului focusului Polycom către un model centrat pe clienţi, care a adus rezultate semnificative pentru companie”, a declarat David DeWalt, Preşedintele Consiliului de Administraţie Polycom. „Experienţa lui Andy, leadership-ul de care a dat dovadă de-a lungul timpului şi abilităţile de bună colaborare cu clienţii îl recomandă ca şi CEO-ul ideal care să poată duce Polycom către următorul nivel. Vreau de asemenea să-i mulţumesc lui Bob Hagerty pentru creşterea Polycom de la 37 milioane $ la 1,1miliarde $ într-o perioadă de 13 ani şi pentru recrutarea lui Andy în cadrul companiei”.
„În calitate de prima companie independentă în spaţiul emergent al comunicării unificate, consider că Polycom este poziţionat astfel încât să poată valorifica toate oportunităţile pieţei”, a spus domnul Miller. „Polycom se bucură de angajaţi cu un talent de neimaginat, de clienţi uimitori şi de o puternică reţea de parteneriate strategice. Cu aceeaşi pasiune, intensitate şi eficienţă care au contribuit la rezultate peste măsura aşteptărilor, sunt nerăbdător să conduc Polycom pe noi culmi în ceea ce priveşte relaţia cu clienţii şi modelul de profit. Vreau să-i mulţumesc lui Bob pentru anii în care a fost un excelent lider.”
„A fost o adevărată onoare să conduc un aşa talentat grup de directori, membri ai echipei manageriale şi angajaţi cât timp am fost CEO Polycom,” a declarat domnul Hagerty. „Andy este un succesor perfect care va conduce Polycom către un nou nivel de creştere susţinută. Sunt mândru de ce am realizat până acum şi sunt încrezător că Polycom are parte de o oportunitate imensă în această indutrie a comunicării unificate.”
Domnul Miller are o experienţă de 28 de ani în industria telecom. A lucrat la compania Cisco timp de 11 ani, unde a ocupat funcţii superioare în departamentele de vânzări, marketing şi servicii. Ca şi CEO la Tandberg, un alt provider lider în soluţii video, a condus compania printr-o perioadă de venituri substanţiale şi o rată a profitului în creştere. Înainte de a se alătura Polycom, a fost preşedintele global al IPC Information Systems, o tehnologie comercială lider şi un furnizor de solutii conectare retele. Domnul Miller deţine o diplomă de licenţă în Administrarea Afacerilor de la Universitatea din Carolina de Sud. Este membru al Consiliului de Administraţie BroadSoft, fost preşedinte al Programului Educaţional Standford Executive şi fost membru al Institutului Aspen.
Domnul DeWalt s-a alăturat Consiliului de Administraţie Polycom în noiembrie 2005 şi este un veteran al industriei tehnice. În prezent este preşedinte şi CEO la McAfee, Inc., iar în trecut a deţinut numeroase poziţii manageriale la EMC, Oracle şi alte companii lider în tehnologie şi software.
Polycom v-a anunţa în curând schimbările ce vor avea loc la Întâlnirea Anuală a Acţionarilor din 2010 şi anume faptul că domnul Hagerty va înceta să mai facă parte din Consiliul de Administraţie Polycom.
{mosloadposition user10}