dintre copiii din Romania
Unul din trei copii din Romania (33%) trăieşte sub limita sărăciei, ceea ce are grave repercusiuni asupra dezvoltării psiho-sociale, potrivit datelor Eurostat făcute publice în luna ianuarie a acestui an. Datele relevă un aspect şi mai grav: copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani reprezintă cea mai vulnerabilă categorie, ţara noastră fiind pe primul loc din Europa în ceea ce priveşte procentul minorilor care trăiesc la limita subzistenţei.
În contextul crizei financiare globale, Organizaţia Salvaţi Copiii România avertizează că protecţia acestor copii trebuie să devină o preocupare vitală, pentru că ei sunt primele victime ale lipsei condiţiilor unei vieţi decente. "În această perioadă extrem de dificilă, politicile de protecţie socială şi acţiunile de responsabilitate socială trebuie definite cu prioritate. Din estimările Salvaţi Copiii România, care se bazează pe realitatea de pe teren, rata sărăciei în rândul copiilor devine dramatică, cu grave consecinţe, printre care abandonul şcolar şi riscul de a fi exploataţi prin muncă”, atrage atenţia Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Salvaţi Copiii România organizează, pentru al zecelea an consecutiv, Festivalul Brazilor de Crăciun, un eveniment caritabil de amploare, prin care se asigură suport pentru copiii care trăiesc în medii sociale vulnerabile. Până în prezent, peste 10.000 de copii au beneficiat de suport pentru a putea fi reintegraţi social şi educaţional.
Festivalul a devenit un prilej pentru a demonstra solidaritatea socială, prin donaţii care ajung direct şi transparent la copiii incluşi în programele organizaţiei Salvaţi Copiii.
Designerii români au creat pentru ediţia din acest an 20 de brazi inediţi, care vor fi prezentaţi pe 24 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, la care vor lua parte membri ai comitetului de organizare, precum şi renumitul designer Ingrid Vlasov, care se alătură astfel cauzei copiilor incluşi în programele Salvaţi Copiii. 10 dintre brazii speciali creaţi vor fi selectaţi, urmând a fi licitaţi în cadrul Galei care va avea loc pe 9 decembrie 2010, la Palatul Parlamentului. Fondurile astfel colectate vor asigura un suport necesar pentru programele de educaţie preşcolară, prevenire a abandonului şi reintegrare şcolară a copiilor din 39 de judeţe ale ţării.
„Companiile sunt parteneri vitali ai programelor de sprijinire a copiilor aflaţi în situaţii dificile, pentru care şcoala rămâne, încă, o şansă la viitor. Responsabilitatea socială a companiilor este esenţială, mai ales într-un an atât de dificil din punct de vedere economic. Festivalul Brazilor de Crăciun susţine an de an proiectele Salvaţi Copiii şi sperăm că şi această ediţie să atragă sponsori importanţi. În decursul celor nouă ani de când organizăm Festivalul Brazilor de Crăciun, peste 10.400 de copii au beneficiat de integrare în sistemul educativ şi de suport educaţional, social şi juridic pentru a nu abandona şcoala”, continuă Gabriela Alexandrescu.
Designerii implicaţi în proiectul Festivalul Brazilor de Crăciun 2010 sunt: Wilhelmina Arz, Ioan Nemţoi, Irina Marinescu, Lena Criveanu, Venera Arapu, Stephan Pelger, Oxette, Victoria 46, Mihaela Glăvan, Conf. Dr. Univ. Alexandru Ghilduş şi Mihnea Ghilduş, Rita Mureşan, Ana Wagner, Kristina Dragomir, Agnes Toma, Cristian Samfira, Iris Şerban, Claudia Castrase, Ingrid Vlasov, Lajos Ugron, Andreea Muşat, Malvina Cervinski.
Licitaţia brăduţilor creaţi special pentru cea de-a noua ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun (2009), a adunat suma de 268.000de euro, care a contribuit la sprijinirea a peste 3.000 de copii din cele 18 centre educaţionale Salvaţi Copiii România.
Mai multe companii s-au alăturat deja efortului Salvaţi Copiii România: BCR, Henkel, BRD- Groupe Société Générale, Porsche România, Kaufland România, Oscar Downstream, Farmaciile Catena, EximBank, Romsys, Energy Holding, Michelin România.
{mosloadposition user9}