În perioada 3-5 septembrie, comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice, doamna Connie Hedegaard, va reprezenta Uniunea Europeană la reuniunea anuală a Forumului Insulelor din Pacific (PIF), care va avea loc în Majuro, Insulele Marshall. Reuniunea din acest an se axează pe acțiunile de răspuns ale țărilor din regiunea Pacificului la schimbările climatice. Doamna Hedegaard va vizita, de asemenea, Manilla, unde va purta discuții cu reprezentanți ai guvernului Republicii Filipine și ai Băncii Asiatice de Dezvoltare, la 6 septembrie.
Comisarul Hedegaard a declarat: „Mi-am propus să fac totul pentru ca Uniunea Europeană și țările din regiunea Pacificului să coopereze în vederea promovării agendei globale în materie de politici climatice. Țările din Regiunea Pacificului pot conta pe sprijinul și viziunea ambițioasă a Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice. Contăm pe sprijinul țărilor din regiunea Pacificului pentru a convinge celelalte țări cu economii importante să adere la viitorul regim climatic, preconizat să fie finalizat în 2015. Nu este timp de pierdut, dacă dorim să evităm ca devastatoarele dezastre naturale generate de climă să devină noua stare de fapt.”
Forumul Insulelor din Pacific (PIF)
Forumul Insulelor din Pacific, înființat în 1971, este principala instituție politică și economică a regiunii Pacificului. Misiunea oficială a acestuia este de a contribui la consolidarea cooperării și a integrării regionale, acționând, de asemenea, ca organism interguvernamental. PIF cuprinde 16 state membre: 14 țări insulare din Pacific, plus Australia și Noua Zeelandă.
Tema reuniunii din acest an a Forumului Insulelor din Pacific este „Concertarea acțiunilor de răspuns ale țărilor din regiunea Pacificului la schimbările climatice.”
În calitate de țară-gazdă, Republica Insulelor Marshall și-a propus lansarea, cu ocazia reuniunii, a „Declarației de la Majuro privind inițiativele în materie de schimbări climatice”, vizând impulsionarea activităților de combatere a schimbărilor climatice în această zonă”. Liderii din zona Pacificului au afirmat că schimbările climatice reprezintă cea mai mare amenințare pentru regiune. Statele insulare din regiunea Pacificului, aflate la altitudine joasă, sunt deosebit de expuse riscului de creștere a nivelului mării ca urmare a schimbărilor climatice. În plus, în această primăvară Insulele Marshall a declarat stare de urgență în insulele nordice din cauza efectelor secetei, puse pe seama schimbărilor climatice.
Comisarul Hedegaard va participa atât la reuniunea oficială a PIF, cât și la reuniuni bilaterale cu liderii politici ai câtorva state insulare din regiunea Pacificului. Aceste reuniuni vor viza efectele schimbărilor climatice în regiune și progresele înregistrate în cadrul negocierilor internaționale în vederea finalizării, în 2015, a unui nou acord internațional privind schimbările climatice și a intensificării acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice până în 2020.
Republica Filipine
Republica Filipine este membru fondator al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). În cadrul negocierilor internaționale privind schimbările climatice, aceasta face parte din grupul de țări în curs de dezvoltare partenere.
Programul comisarului Hedegaard în Manila cuprinde reuniuni cu președintele Republicii Filipine, domnul Benigno Aquino, cu reprezentanți ai Comisiei pentru schimbări climatice a Republicii Filipine și cu membri ai organelor de conducere ale Băncii Asiatice de Dezvoltare. Doamna comisar va participa, de asemenea, la un prânz de lucru cu reprezentanți ai societății civile filipineze.
Republica Filipine este îndeosebi expusă unor fenomene meteorologice extreme mai grave și frecvente, Banca Mondială avertizând asupra faptului că schimbările climatice frânează dezvoltarea și reprezintă un obstacol în calea eradicării sărăciei la nivel mondial. Recentul său raport Păstrarea sub control a schimbărilor climatice în Filipine evidențiază faptul că Republica Filipine se situează pe locul trei în clasamentul celor mai vulnerabile state din lume în ceea ce privește fenomenele extreme și creșterea nivelului mării din cauza schimbările climatice.
Sprijinul UE pentru Asia
UE sprijină, prin diferite canale, acțiunile în domeniul schimbărilor climatice întreprinse de țările asiatice, inclusiv de Republica Filipine. Printre acestea se numără Facilitatea de investiții pentru Asia, gestionată de Comisia Europeană, în cadrul căreia se desfășoară deja proiecte ecologice în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro, acestea urmând să se extindă în mod semnificativ în următorii șapte ani; contribuții la Banca Asiatică de Dezvoltare; acțiuni de sprijin pentru țările ASEAN, domeniu în care UE sa va baza pe experiența acumulată până în prezent în cadrul elaborării noului său program regional pentru perioada 2014-2020; și programul SWITCH-Asia pentru a sprijini producția și consumul durabile în regiune.
Pagini Utile
-
DG Politici climatice, în colaborare cu partenerii internaționali
-
Connie Hedegaard, comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice
-
Contul de Twitter al doamnei Connie Hedegaard, comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice