Comisia a decis să lanseze două noi acțiuni-pilot pentru a implica în mai mare măsură cetățenii în derularea proiectelor de coeziune pe teren.
Autoritățile care gestionează fondurile UE vor primi expertiză de nivel înalt din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), iar 250.000 EUR, sub formă de finanțare „de bază”, vor fi alocați de către Comisie pentru a sprijini ideile și inițiativele inovatoare de promovare a implicării cetățenilor.
Scopul este de a sprijini implicarea activă a cetățenilor și a organizațiilor societății civile în modul în care fondurile UE sunt planificate, investite și monitorizate, pentru a asigura în final rezultate mai bune.
În cadrul acestor acțiuni-pilot, autoritățile de management ale fondurilor de coeziune și organizațiile societății civile vor primi consiliere din partea experților și sprijin pentru a dezvolta cunoștințele și competențele necesare pentru punerea în aplicare a proiectelor de coeziune.
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Politica de coeziune se situează în prima linie a provocărilor cu care se confruntă în prezent cetățenii europeni, de la climă la inovare, de la incluziunea socială și competențe la conectivitate.
Prin urmare, este important ca aceștia să aibă un cuvânt mai greu de spus în ceea ce privește modul în care politica de coeziune dă rezultate. Atât autoritățile publice, cât și organizațiile societății civile vor profita de avantajele unei participări mai autentice a cetățenilor.”
În cadrul primei acțiuni-pilot, autoritățile care gestionează fondurile UE vor primi expertiză de nivel înalt din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și vor beneficia de asistență personalizată pentru a lansa noi inițiative de implicare a cetățenilor și de promovare a transparenței și a responsabilității.
În cadrul celei de-a doua acțiuni-pilot, Comisia va aloca 250 000 EUR sub formă de finanțare „de bază” pentru a sprijini ideile și inițiativele inovatoare de promovare a implicării cetățenilor, în special cele care vin din partea organizațiilor mai mici și locale ale societății civile.
Obiectivul va fi de a testa noi abordări ale implicării cetățenilor și de a stimula, promova și sprijini implicarea cetățenilor în politica de coeziune pentru o mai bună punere în aplicare a proiectelor și un sentiment mai puternic de asumare a rezultatelor acestora în rândul cetățenilor.
Invitația adresată organizațiilor de a prezenta idei va fi deschisă în următoarele săptămâni. Ea va ține seama de reacțiile din partea organizațiilor participante la conferință în legătură cu nevoile acestora de a juca un rol activ în ceea ce privește crearea în comun a politicilor, participarea și monitorizarea.
Etapele următoare
Cele două acțiuni se vor desfășura pe o perioadă de 12 luni, iar rezultatele acestora vor fi difuzate prin intermediul unui raport și al unui vademecum privind lecțiile învățate din diferitele proiecte, precum și un vademecum privind modul de implicare a cetățenilor în politica de coeziune.
Scopul este de a promova inițiative similare pentru programele politicii de coeziune în cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027.
Context
Cu un buget total de peste 350 miliarde EUR, politica de coeziune este principala politică de investiții a UE și una dintre cele mai concrete forme de manifestare a solidarității. Pentru ca aceste investiții să aibă succes, este nevoie de instituții solide și de o bună capacitate administrativă.
Cetățenii joacă un rol important în creșterea transparenței și a responsabilității autorităților publice, precum și în îmbunătățirea eficienței și a eficacității investițiilor publice.
În acest context, la 6 februarie 2020, Comisia Europeană organizează la Bruxelles o conferință la nivel înalt pe tema „Mobilizarea cetățenilor pentru a asigura o bună guvernanță a politicii de coeziune”.
Scopul conferinței este, pe de-o parte, de a examina care sunt inițiativele din cadrul politicii de coeziune care au contribuit efectiv la consolidarea implicării cetățenilor și, pe de altă parte, de a identifica exemple de participare a cetățenilor în alte contexte pentru a le aplica politicii de coeziune.
O dezbatere deschisă și transparentă cu toate părțile implicate va face posibilă cunoașterea perspectivei utilizatorilor asupra modalităților de a aduce politica de coeziune mai aproape de cetățeni. Conferința se va desfășura sub conducerea politică și cu participarea comisarului pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.