PokerStars a fost numit cel mai bun operator de poker, pentru al treilea an consecutiv, în cadrul ceremoniei EGR Operator Poker Awards de la Londra
PokerStars a câştigat premiul „Operatorul de Poker al Anului” în cadrul ceremoniei EGR Operator Poker Awards, ce a avut loc zilele trecute la Londra. Este al treilea an consecutiv în care cel mai mare brand de poker online din lume îşi adjudecă titlul la categoria „poker online”.
Premiile EGR Operator, găzduite de către publicaţia eGaming Review, reprezintă una dintre cele mai importante date din calendarul industriei jocurilor şi atrag sute de profesionişti din domeniu pentru a celebra excelenţa operaţională şi succesul comercial în acest domeniu.
„Faptul că am câştigat pentru al treilea an consecutiv premiul de „Operatorul de Poker al Anului” este o excelentă dovadă a pasiunii şi eforturilor susţinute pe care oamenii din companie le depun pentru a face din PokerStars cel mai bun site de poker din lume. Întotdeauna ne gândim în primul rând la jucătorii noştri şi suntem decişi ca acest mod de a gândi să nu se schimbe,” a spus Severin Rasset, PokerStars Director of Poker Innovation & Operations.
Amaya Inc. (Nasdaq: AYA; TSX: AYA) a mai avut încă patru nominalizări la categoriile:
– Operatorul Anului
– Operatorul Anului, la categoria Responsabilitate Socială
– Operatorul Anului, la categoria Servicii Clienţi
– Operatorul de Cazinouri al Anului.