În perioada 17 iulie 2017 – 31 decembrie 2018, producătorii de energie electrică și termică pot depune cereri de finanțare pentru investiții în producerea energiei electrice şi/sau termice din biomasă/ biogaz şi energiei geotermale (RES), precum și investiţii în cogenerare de înaltă eficienţă.
Prin apelurile lansate astăzi, ne dovedim responsabili față de urmașii noștri. Investim în sursele regenerabile de energie, în economia de combustibili și în eliminarea emisiilor de carbon aferente combustibililor fosili. Fondurile europene sunt, deci, și despre protejarea mediului și a viitorului planetei, a declarat ministrul Rovana Plumb.
Bugetul total al celor două apeluri cu depunere continuă este de 147,38 milioane euro, din care producția de energie din RES are o alocare de 83,85 milioane euro, iar pentru cogenerare de înaltă eficiență sunt alocați aproximativ 63,53 milioane euro.
Pot depune proiecte următorii solicitanți:
● Unităţile administrativ teritoriale (UAT)/ Subdiviziunile administrativ-teritoriale/ Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară (ADI) care produc energie termică în scopul furnizării în reţeaua de transport şi distribuţie pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consumul propriu;
● Societăţile care au ca activitate producerea de energie în scopul comercializării;
● Societăţile din industrie sau reprezentantul parc industrial care înregistrează consumuri energetice de peste 200 tep/an.
Ghidurile si documentele anexe pot fi consultate aici.
Despre POIM 2014-2020:
· Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.
· MDRAPFE a lansat, până în prezent, ghiduri pentru proiecte în valoare de 5,9 miliarde euro pentru transport, 3,5 miliarde euro pentru mediu și 569 milioane euro pentru energie.