Damian Drăghici vă invită joi, 6 iulie la Ateneul Român la un eveniment de excepție! Maestrul muzicii și al cuvintelor frumoase, artistul Damian Drăghici va pune în scenă prima ediție live a celebrului său podcast. O ediție cu totul specială în care îi va avea alături pe: Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, jurnalistul Oreste Teodorescu, Adrian Cranta, psiholog si medic și Anca Maftei, psihoterapeut, expert în mindfulness și meditație. Toți cei prezenți se vor putea bucura de muzica clasică, de acordurile Orchestrei Simfonice din Bucuresti, alaturi de dirijorul Andrei Tudor și, desigur, de muzica inegalabilului Damian Drăghici.
Prima ediție live a podcastului va aduce în atenția publicului spectator, discuții libere din zona dezvoltării personale și emoționale, dialoguri unice și pline de informații prețioase de la cei mai renumiți specialiști, totul sub bagheta magică a lui Damian Drăghici.
„Povestea vieții mele m-a purtat, în oglindă, prin două călătorii esențiale: una spre meleaguri străine unde m-am dezvoltat și regăsit ca muzician, și cealaltă prin incursiuni interioare care m-au ajutat să mă înțeleg și să mă accept ca energie și esență. Ceea ce am realizat în urma procesului acesta al meu de regăsire interioară este faptul că dăruind, mă simt împlinit. De aceea îți dau și ție ocazia să participi la o experiență unică, specială sufletului meu.” – Damian Drăghici.
Poveștile de viață, experiențele personale, trăirile și mai ales sfaturile pentru spectatori vor fi puse în scenă într-un decor unic ce reprezintă „Inima culturii românești”, si vor fi acompaniate de o orchestră de 12 muzicieni, alături de Andrei Tudor la pian.
Primul invitat al serii este Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați profesori în domeniul neurologiei și psihiatriei. Pe lângă o experiență profesională impresionantă, profesorul Dulcan are și o biografie demnă de invidiat. Este autor și coautor a zeci de cărți de specialitate, este mai ales cunoscut pentru lucrările cu conţinut eseistic şi filosofic, este posesorul a patru brevete de invenţii de uz medical, a participat la studii clinice internaţionale ca investigator principal și autor a numeroase conferinţe cu conţinut ştiinţific. A publicat peste 300 de studii comunicate la congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale (peste 100 de participări), incluse în volume colective ori apărute în reviste de specialitate și a particiat la sute de emisiuni radio și TV. Este prezent în lucrări lexicografice de prestigiu și de-a lungul carierei a primit zeci de premii și decorații printre care și Ordinul Naţional „Steaua României” în gradul de Comandor.
Oreste, jurnalist, autor și prezentator TV s-a dedicat în ultimii ani domeniului cunoașterii, spiritualității și călătorii interioare. Pasionat de istoria religiilor, terapii complementare holistice, orientalism, shamanism, Oreste este lector universitar, doctorand și autorul volumelor Autorul volumelor “Codul lui Oreste” și “Demonii puterii în democrație – manipularea, dezinformarea și agresiunea info-energetică”.
Psihologul și medicul Adrian Cranta este un alt invitat special al lui Damian Drăghici în cadrul conferinței de la Ateneul Român. Cunoscut pentru abordarea sa inedită a temelor care fascinează în continuare omenirea ( sănătate, longevitate și credință), Adrian Cranta va încercă să ofere răspunsurile pe care cu toții le căutăm.
Anca Maftei este psihoterapeut IFS, psihoterapeut sistemic, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician, hipnoterapeut, facilitator de constelații familiale și sistemice, creator și inventator al metodei de transformare interioară Re-Generation. Deși Anca s-a numărat printre invitații lui Damian de-a lungul celor 2 ani de podcasturi, încă mai are multe informații de transmis. Misiunea Ancai este una singură, de a fi ghid în drumul spre regenerare și evoluție.
Cele peste 6 ore de discuții libere vor fi o adevărată călătorie către sinele autentic. O bucurie pe care Damian Drăghici a reușit să o aducă live, în fața publicului spectator, după 2 ani și peste 150 de podcasturi.
Biletele pentru conferința live din data de 6 iulie de la Ateneul Român, pot fi achiziționate online de pe iabilet.ro la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: GOLD: 350 lei, Standard – 250 lei; Loja Ring 1 – 300 lei; Loja Ring 2 – 160 lei.