Din 6 septembrie în cinematografe
Transilvania Film anunță premiera în cinematografele din România a filmului distins cu Premiul Special al Juriului la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania – Ploaie de vacanță în regia Anei Guevara și a Leticiei George.
Ce poate fi mai rău decât sǎ ai 14 ani și sǎ fii în vacanță cu tatăl tău?
Sǎ îţi duci copiii în vacanță pe o ploaie, aparent fără sfârșit.
Ploaie de Vacanță | Tanta Agua spune povestea lui Alberto care, de când a divorţat, petrece prea puţin timp alături de copiii săi Lucía şi Federico.
Toți trei pornesc spre izvoarele calde într-o dimineaţă furtunoasă spre ceea ce pare să fie o vacanță scurtă de care toată lumea vrea să profite la maxim. Mereu entuziast, Alberto nu vrea ca nimic să-i strice planurile.
Dar izvoarele cu apǎ termalǎ sunt închise până la noi înştiinţǎri, iar copiii săi se uită la el cu reproş făcându-l sǎ-și piardă cumpătul. Pe măsură ce vremea de afarǎ devine tot mai rea, lumea devine din ce în ce sensibilǎ, iar casa închiriatǎ de Alberto pare din ce în ce mai micǎ.
Distins cu nenumărate premii dintre care amintim: Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film Cartagena – Columbia, Premiul pentru debut în lungmetraj la Festivalul Internaţional de Film Guadalajara – Mexic, Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film din Miami – SUA, Premiul Norteado şi Cine en Construcción la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian – Spania, Premiul Nandù – Work in Progress în cadrul Festivalului Internațional al Filmului Independent de la Buenos Aires – Argentina, Premiul Argentina la Festivalul de Film Punta del Este – Uruguay, Ploaie de vacanță este primul film de lung-metraj al cuplului regizoral Guevara – George.
Ana Guevara Pose s-a născut la Montevideo, în 1980, iar Leticia Jorge Romero în 1981. S-au împrietenit în timpul studiilor la facultatea de Comunicare şi Ştiinţe Umane de la Universidad Católica del Uruguay. Au început să scrie împreună, iar în 2006 au realizat primul lor scurt-metraj, El Cuarto del Fondo, pe care l-au produs sub numele de Medio Limón Films. În 2008, au făcut un al doilea scurt-metraj, Corredores de Verano, în parteneriat cu Control Z Films. Ambele filme au fost selecţioante şi prezentate la festivaluri de film din întreaga lume.
“Captivant! Filmul de debut al regizoarelor Ana Guevara și Leticia Jorge se distinge printr-o lejeritate dezarmantă”. – David Rooney, The Hollywood Reporter
Vine un moment în viaţă, în care iubirea dintre părinţi şi copii încetează să mai fie simplă şi devine complexă şi pradă neînţelegerilor. Ploaie de vacanţă vorbeşte despre acest moment. Filmul este o poveste emoționantă, delicată, sensibilă, o privire tandră, cu o tonalitate laconică în care fiecare personaj trebuie să-şi urmeze propriul drum spre punctul în care se pot regăsi unul pe celălalt.
Filmul va putea fi văzut în prima săptămână în București (Cinema Elvira Popescu, Cinema Europa, Cinema Patria, Glendale, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român), Brașov (Cityplex), Călărași (Caffe Cinema), Cluj (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex), Craiova (Modern), Oradea (Cortina Digiplex), Târgu Mureș (Cinema Arta) și Vaslui (EuroCinema).
Partenerii de promovare pentru acest titlu sunt: Radio Guerrilla, Cinemagia, Cinefan, Feeder, Orașul Meu, Film Reporter, Post Modern, HipMag, Cinema Rx, Cooperativa Urbană, 220.ro, Music Channel și Perfect Tours.