Pleon Graffiti a fost nominalizată în cadrul competiţiei European Excellence Awards, la categoria Event, pentru campania de iarnă Pepsi. Campania a avut loc în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2007 şi a inclus mai multe etape de comunicare, ce au culminat cu faimosul Revelion organizat în trenul Pepsi Express. “Astăzi am primit vestea cea mare şi suntem foarte fericiţi! Campania noastră a fost selectată la categoria Event dintr-un număr total de 600 de înscrieri în festival, ceea ce reprezintă pentru noi o mare reuşită. Sperăm bineînţeles să obţinem un premiu, deşi chiar şi simpla nominalizare ne onorează, fiind o recunoaştere internaţională a succesului repurtat deja pe plan local”, declară Liliana Şerban, PR Director Pleon Graffiti.
Pleon Graffiti a înscris în competiţie două campanii, ambele derulate pentru compania Pepsi. Campania nominalizată a fost, de asemenea, una dintre cele şase care au adus agenţiei distincţia de Agenţia Anului la Gala PR Award 2007.
{mosloadposition user10}