Fundația Dan Voiculescu
Plaza România găzduiește pe 28 iunie finala celei de-a treia ediții a concursului de tinere talente „Allegria”, un adevărat spectacol de muzică, teatru, pictură, dans sportiv şi balet, și îi răsplătește pe câștigători cu premii importante.
Peste 80 de copii cu vârste între 7 și 18 ani, din diferite zone ale ţării, vor urca sâmbătă pe scena din Plaza România, începând cu ora 11:00, pentru a–şi demonstra talentul. Concursul este organizat anual de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Plaza România.
Premiul cel mare, oferit de Plaza România, constă într-un laptop, în timp ce câștigătorii premiului I vor primi, tot din partea mall-ului, tablete. De asemenea, cei mai buni concurenţi vor fi premiaţi de către Editura Litera cu seturi „Mari pianişti ai secolului XX (vol. 1-6)” și de către Diverta cu materiale educaționale.
Actorul de comedie Vasile Muraru se află în juriul care va delibera câștigătorii, alături de Elena Vasile – solista trupei Electric Fence, Andra Ungureanu – asistenta lui Dan Negru la concursul Next Star, Gabriela Ioniţă – profesoară de actorie, Angela Silvia Florea – profesoară de educaţie muzicală și pian, precum și mulți alți invitați speciali.
„Suntem încântați să fim gazdele acestui concurs și să susținem astfel tinerele talente și activitățile culturale. Îi invităm pe locuitorii sectorului 6, dar nu numai, să vină sâmbătă la Plaza Romania și să se bucure de spectacolul oferit de copii”, spune Nina Scarlat, Center Manager Plaza România.
Concursul „Allegria”, ediția a III-a, a început în octombrie 2013, în fiecare lună având loc câte o rundă de concurs. La finalul fiecărei dintre cele 7 runde, au fost aleși câștigătorii pentru cele două categorii de vârstă din concurs, care s-au calificat pentru marea finală de sâmbăta aceasta.