Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European și Plaza România, organizează în a doua jumătate a lunii o serie de evenimente muzicale gratuite dedicate copiilor și adulților.
Vineri, pe 21 noiembrie, se dă startul distracției pentru cei mici: între orele 17:00 și 19:00, ei vor putea asista la spectacole de teatru de păpuși. Mai mult, copiilor li s-au pregătit ateliere de pictură și sesiuni de face painting, care îi vor transforma în prinți și prințese, urmate de un concert al Quartetului Fiore. Acesta se va afla pe scena de la Plaza România și pe 22 noiembrie, tot începând cu ora 19:00, însă de această dată va fi precedat de spectacolul de teatru pentru copii "Cartea Cărților".
Duminică, 23 noiembrie, e rândul adulților să participe la un concert. Începând cu ora 18:00, pe scenă vor urca artiștii Jimmy Dub, Diana Matei și Marian Cleante, trupa Alb Negru, câștigătoarea Media Music Awards la categoria ”Best song” și ”Best pop” din 2013, și trupa Free Deejays, unul dintre cele mai fresh proiecte de pe piața muzicală românească.
Cât despre cei mici, seria evenimentelor pentru ei continuă pe 28, 29 și 30 noiembrie, în intervalul orar 17:00 -19:00 fiind programate spectacole de teatru de păpuși, ateliere de pictură și sesiuni de face painting. Acestea vor fi urmate de concerte ale Quartetului Fiore, ale Grupului Vocal Andante și ale Grupului Vocal Amicii.