Platforma AntenaPlay, dezvoltată integral de echipa Digital Antena TV Group, se reinventează mereu pentru abonaţii săi şi aduce noi funcţii pentru o simplificare a experienţei de vizionare.
Cu peste 1,3 milioane de descărcări pe Smart TV, Android şi iOS, AntenaPlay a făcut pasul recent şi către dispozitivele Chromecast şi AirPlay.
“Noi updatăm constant AntenaPlay, iar ultimul refresh simplifică experiența de vizionare. Playerul permite skip de 10 secunde la un simplu tap şi păstrează watch time-ul vizionării precedente, la fel ca Netflix, spre exemplu. O altă funcție utilă, având în vedere volumul mare de materiale video, emisiuni sau seriale, este păstrarea unui listing din clipurile urmărite dar nu până la capăt, astfel încât să poţi relua vizionarea din punctul în care ai rămas”, a declarat Augustin Roman, Head of Digital Antena TV Group.
Platforma AntenaPlay oferă 9 canale LIVE, extra conținut nedifuzat la TV, fiind singurul loc în care se pot urmări emisiunile integrale produse de Antena TV Group, din orice colţ al lumii şi de pe orice device.