“Plasa de Stele” revine la Antena 1, în luna iulie, cu cele mai tari farse și cu Dan Negru în postura de prezentator. La “Plasa de stele – Răzbunarea vedetelor”, farsele vor fi făcute doar de vedete, care vor intra în competiție pentru titlul de cel mai bun farsor și pentru trofeul “Negrul de Aur”.
În acest sezon, vedetele le vor face farse nu doar altor vedete, ci și unor oameni obișnuiți.
“”Plasa de stele” este unul dintre marile hituri de televiziune si revenirea show-ului în grilă aduce și adaptări. Vedete, juriu, un trofeu și scenarii de farse moderne. În 2010, când am lansat show-ul, el a devenit un trend. Sunt tot mai puține show-urile tv care devin trenduri. “Plasa de stele” e un astfel de program de televiziune”, spune Dan Negru.
Cei mai buni farsori ai fiecărei ediții vor fi aleși de un juriu format din Lidia Buble, Cătălin Bordea și Dorian Popa. “Show-ul este unul foarte mișto, iar aici farsele se fac chiar pe bune! Este pentru prima oară când mă aflu în postura de jurat și mă simt foarte confortabil alături de Lidia si Dorian. Noi chiar ne distrăm foarte mult la filmări și sperăm să se amuze la fel de tare și cei de acasă”, spune Cătălin Bordea.
“Din prima clipă am avut “chimie” cu Dorian și Cătălin și cred că vom face treabă bună la “Plasa de stele”. Show-ul este foarte bun si reușește să ne țină și pe noi în suspans acolo, la masa juriului. Sunt convinsa ca ii va prinde și pe telespectatori, inclusiv pe mama și tata, de altfel, fani declarați ai acestei emisiuni”, spune Lidia Buble.
“E o mare onoare și surpriză pentru mine să fac parte din acest show amuzant și am fost foarte încântat când am auzit ca voi fi coleg la masa juriului cu Lidia Buble și Cătălin Bordea. Sper ca energia și starea pe care noi le avem în platou să se transmită și la cei de acasă”, adaugă Dorian Popa.