Căștile de gaming din gama RIG vin cu posibilitatea activării exclusive a tehnologiei Dolby Atmos pentru o trecere de la sunetul surround la cel full spațial
Plantronics anunță un parteneriat cu Dolby Laboratories Inc., prin care oferă gamerilor acces la tehnologia audio Dolby Atmos®, care intensifică simțurile jucătorului și experiența de gaming. Într-un salt revoluționar de la sunetul surround, căștile Plantronics RIG 400LX, RIG 600LX și RIG 800LX vor veni la pachet cu o serie de coduri care vor permite utilizatorului final să activeze Dolby Atmos pentru căști, fără costuri suplimentare, pe consola Xbox One sau pe PC cu Windows 10, pentru a beneficia de un sunet puternic, în mișcare, care se deplasează în jurul și de asupra gamerului, cu o precizie și un realism sporit.
“De când am dezvoltat primele căști modulare de gaming concepute pentru jucătorul competitiv, ne-am propus să explorăm cum poate componenta audio să îmbunătățească performanța în gaming, fie că aduce jucătorii mai aproape unul de altul sau chiar în centrul acțiunii”, a declarat Jack Reynolds, director divizia de Gaming, Plantronics. “Credem că jucătorii care investesc in grafică de ultimă generație merită un sunet pe măsură, iar misiunea asumată a Dolby de a transforma divertismentul poziționează acest sistem drept partenerul perfect care să creeze acea experiență nouă.”
Dolby Atmos oferă jucătorilor o precizie spațială avansată, schimbând modul în care dezvoltatorii gestionează sunetul din joc. În loc să împingă sunetul aplatizat prin intermediul canalelor stereo 2D, Dolby Atmos oferă jucătorilor datele complete ale mediul înconjurător, prin tratarea elementelor audio ca entități individuale, care se mișcă realist în jurul lor. Prin căștile Plantronics RIG dotate cu tehnologie Dolby Atmos, jucătorii pot auzi semnalele audio provenite din partea din față, spate, deasupra și dedesubt.
“Cu Dolby Atmos, gamerii pot identifica mai ușor elementele audio individuale din mediul lor, respectiv sursa lor”, a declarat Spencer Hooks, Director, Games, în cadrul Dolby. “Am văzut colaborarea cu Plantronics drept o oportunitate enormă de a oferi jucătorilor o experiență mai intimă și precisă a lumii digitale din jurul lor”.
În afara integrării tehnologiei Dolby Atmos, noile modele RIG 400LX, RIG 600LX și RIG 800LX wireless oferă o construcție ușoară, un design versatil, izolarea sunetului și accesarea facilă a comenzilor audio, elemente care definesc familia de produse RIG.