„Plantăm fapte bune în România” dă publicității raportul anual de activitate pentru 2014. Implicarea şi realizarea a 3 campanii de comunicare, alături de companii importante din România, au crescut credibilitatea initiaţivei, sporind totodată resursele necesare susţinerii acţiunilor de plantare şi îngrijire.
În primăvara lui 2014, UniCredit Ţiriac Bank a plantat un copac pentru fiecare client care a ales să primească raportul de activitate al cardului de credit prin email în locul variantei tipărite, în cadrul parteneriatului pe care banca l-a dezvoltat cu Asociatia EcoAssist, pentru programul "Plantăm fapte bune în România".
Toamna anului trecut a adus o nouă campanie pentru „Plantăm fapte bune în România”, în parteneriat cu LS Travel Retail România. Proiectul “Ajută-ne să reîmpădurim ROMÂNIA!” a fost o invitaţie pentru toţi cei care au dorit să se implice în pădurilor din România. Campania s-a finalizat prin atragerea de voluntari şi resurse financiare – donaţii în cutiile amplasate în magazinele Inmedio, Relay, 1 Minute, So Coffee, Voyage Cafe şi Le Café inmedio.
De Crăciun, plantatorii și cei interesati să sprijine proiectul şi cauza pădurilor, au fost invitaţi sa cumpere brazi în ghiveci. Un procent din preţul brăduțului crescut în ghiveci a fost folosit în acțiunile de împădurire de anul acesta. Campania s-a derulat sub deviza „De Crăciun alege să plantezi fapte bune”, în parteneriat cu Silva Group România.
Realizările şi resursele mobilizate anul trecut se regasesc în Raportul anual 2014.
Până în decembrie 2014, 11.039 voluntari au plantat 236.700 puieţi pe o suprafaţă de 62.5 hectare de teren public, aflat în situații dificile: suprafețe agricole degradate, afectate de alunecări sau în pericol de deșertificare. Reușita proiectului se datorează perseverenței echipei de proiect și a partenerilor, a dragostei pentru natură, dar și implicării, în regim de voluntariat, a specialiștilor din silvicultură și a unui număr impresionant de români din toate colțurile țării.
Acțiunile de împădurire au devenit cea mai mare sursă de dezvoltare a proiectului: în cele două anotimpuri potrivite plantărilor, primăvara devreme și toamna târzie, au fost organizate împăduri în
6 județe (Argeș, Constanța, Iași, Prahova, Mureș si Satu Mare). Numărul voluntarilor implicați în 2014 a fost de 1.430.
Pe plantațiile din Ardud (jud. Satu Mare) și din Breaza (jud. Prahova) s-a completat pentru ultima dată cu puieți anul trecut, urmând ca pe viitor, echipa să meargă numai la acțiuni de îngrijiri (prașilă), până când inginerii silvici vor fi declarat reușita finală a plantațiilor respective. Practic, anul 2014 a însemnat maturitate pentru acestea.
În vara anului trecut au continuat acțiunile de îngrijire ale tuturor plantațiilor din proiect. În mare parte, acestea au fost posibile cu ajutorul persoanelor private de libertate, cărora li s-au alăturat voluntari.
Numărul vizitatorilor pe aplicația online Harta tăierilor de păduri a ajuns la 11.914, iar numărul sesizărilor la 2.062.
În 2014, eforturile voluntarilor implicaţi în fundraising au adus iniţiativei fonduri în valoare de 57,040 euro.
Resursele financiare au fost puse la dispoziție, în 2014, de următorii parteneri: Finara Consult, Japan Tabaco International, Holcim, Unicredit Tiriac Bank, LS Travel, Immochan, Inmedio.ro, Brenntag, Coca Cola HBC Romania, Mega Image, Avon Romania, CBRE Real Estate Consulting, Timac Agro Romania, Alistar Security si UPS.
De asemnea, s-au alăturat, cu sprijinul non-financiar mai multe companii: Bioderma, Gotec Rom , Conectoo, Eurolines, Orange, Rennania, The Cell , Țuca, Zbârcea&Asociații, Liga studenților străini din CT şi Jandarmeria Ialomiţa.
Raportul anual „Plantăm fapte bune în România” poate fi găsit la adresa: //issuu.com/ecoassist/docs/raport_2014_web.