Principesa Margareta a României
În cadrul unei ceremonii, organizată în 15 aprilie 2013, la Palatul Elisabeta, echipa „Plantăm fapte bune în România” a primit Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României.
Alteţa Sa Regală a felicitat voluntarii Plantăm fapte bune în România pentru eforturile depuse şi şi-a exprimat totodată bucuria de susține această iniţiativă de împădurire. Unul din motivele acordării Înaltului Patronaj a fost acela că eforturile de a creşte şi proteja pădurile sunt planetare, iar în România problema tăierilor ilegale trebuie tratată cu seriozitate. Alteţa Sa şi-a exprimat dorinţa de a se implica activ alături de echipă, de a veni în teren la plantare de arbori, dar şi de a susţine eforturile de protejare a pădurilor de tăieri ilegale prin aplicaţia online Harta tăierilor de păduri.
“Înaltul Patronaj înseamnă pentru noi onorarea a doi ani de activitate voluntară în 9 comunităţi locale. Acesta reprezintă totodată şi un punct de dezvoltare: ne propunem ca în următorii 5 ani să construim câte o echipă de organizatori de împădurire şi protejare a pădurilor în fiecare judeţ din ţara noastră. Astfel plantăm fapte bune în România.“ a declarat Liana Buzea, reprezentantul naţional al “Plantăm fapte bune în România”.
Înaltul Patronaj a fost acordat în urma unui proces amplu de evaluare a activităţilor organizate în cadul iniţiativei „Plantăm fapte bune în România”, a experienţei membrilor echipei, a partenerilor implicaţi cât şi a modalităţilor de garantare a rezultatelor estimate.
{mosloadposition user9}