(13-15 septembrie 2013)
Pentru unii dintre noi, sfârșitul verii e un motiv de bucurie. Mijlocul lui septembrie este de opt ani încoace locul unde ne regăsim toți aceia care vedem orașul în verde, care auzim și altfel de muzică și care ne aventurăm timp de trei zile într-o experiență curajoasă de cunoaștere și distracție.
PLAI începe, an de an, cu un vis și se continuă cu niște curaj și creativitate. Are mereu urechi de auzit și ochi de văzut ceva nou, ceva diferit. De-a lungul celor 7 ediții, la PLAI am trăit pe pielea noastră ritmuri din toate colțurile lumii și am simțit altfel muzica. Timp de trei zile, lăsăm bagajul acasă și pornim într-o călătorie a diversității, din care ne întoarcem mereu inspirați.
Tot aici am avut ocazia să ne reinventam un pic. În cadrul sutelor de activități desfășurate din zori și până-n seară, am fost liberi să încercăm și altceva decât lucrurile cu ce eram obișnuiți. La PLAI, gardul dintre artă și știință, cultură, sport, tehnică, mediu a dispărut, lăsând loc unui spațiu nonconformist și deschis la noi reguli.
Anul acesta revenim, după o ediție în care am avut prima zi SOLD OUT (Patrice) și două seri magice cu Fatoumata Diawara și Aziza Mustafa Zadeh.
Și când spunem că revenim, o facem cu mult drag și nerăbdare, pentru că în prima seară a festivalului, pe scena din Muzeul Satului Bănățean va urca, pentru prima data pe meleagurile noastre, o artistă ce a cucerit Europa în ultimii 3 ani. Cu siguranță i-ați fredonat cel putin o piesă vara trecută și cu siguranță veți fredona o piesă nouă anul acesta, pentru că acum 4 zile și-a lansat noul album.
Având concerte în toată lumea, este, la ora actuală, cel mai important export muzical al Franței. Dragilor, 13 Septembrie – ZAZ!
Despre ZAZ:
Isabelle Geffroy, cunoscută sub numele de scenă de ZAZ, este cântăreața franceză cea mai cautată la acest moment. Muzica ei transmite influențe de jazz, soul, nouvelle chanson, ritmuri africane, andaluze și braziliene.
În mai 2010 a lansat albumul eponim care a făcut-o cunoscută în întreaga lume cu “Je Veux” și care a purtat-o pe cele mai mari scene.
Mama sa este profesoară de spaniolă, iar tatăl, inginer la o companie de electricitate, ZAZ a ajuns, alături de fratele și sora sa, să studieze muzica încă de la vârsta de 5 ani. A studiat teorie, vioară, pian, chitară și voce. În 1994 s-a mutat la Bordeaux și a început orele de canto, însa, fiind o fire sportivă, a continuat și studiul kung fu cu un antrenor personal. Sunetele care au influențat-o includ atât Anotimpurile lui Vivaldi cât și Ella Fitzgerald sau Enrico Macias, Bobby McFerrin sau Richard Bona (pe care, de altfel, îl puteți e-mail: birou@plai.ro vedea la JazzTM în data de 5 iulie), precum și muzica lumii – africană, latino și cubaneză. Începând cu 2001 a făcut parte din numeroase trupe, perfecționându-și vocea și conturându-și stilul.
În 2011, ZAZ a câștigat un premiu EBBA. În fiecare an European Border Breakers Awards (EBBA) recunoaște talentele remarcabile care ating, dincolo de granițele țării lor, publicul european cu un prim album lansat.
Acum câteva zile, ZAZ a lansat “Recto Verso” cu o voce viguroasă ca viața însăși, invitându-ne să călătorim în jurul lumii alături de ea pe versurile piesei “On Ira” (vom merge).
Bilete:
Bilete reduse cu 20% se pot cumpăra de la Eventim (www.eventim.ro / casieriile Eventim) şi din reţeaua magazinelor Cărtureşti, Germanos, Orange și Vodafone până în data de 12.09.2013.
Prețul unui bilet pentru o zi de festival este 40 de lei până în 12.09.2013 | 50 de lei la poartă.
Prețul unui abonament pentru 3 zile de festival este 80 de lei până în 12.09.2013 | 100 lei la poartă.
Prețul biletelor conține toate taxele, impozitele și comisioanele de distribuție.
MUZEUL SATULUI BĂNĂȚEAN ARE CAPACITATE LIMITATĂ. Vă rugăm să cumpărați bilete din timp.
Detalii: www.plai.ro
Festivalul PLAI 2013 este organizat de Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Consiliul Judeţean Timiş.
Ne susțin investind în dezvoltarea PLAI: Cabinet Mercescu, Draexlmaier, Kathrein, Continental, IHM Total Consult și Quark Motors.
Sponsor PLAI 2013: Staropramen
Discografie ZAZ:
2010 – ZAZ
2013 – Recto Verso
Resurse WEB:
1. //www.zazofficial.com
Poză oficială:
1. //www.plai.ro/docs/poze-artisti/zaz-poze-oficiale.zip
e-mail: birou@plai.ro
Videoclipuri:
1. Je Veux (clip official) //www.youtube.com/watch?v=Tm88QAI8I5A
2. Je Veux (acoustic) //www.youtube.com/watch?v=AQ9zeDd0mpg
3. La Long De La Route //www.youtube.com/watch?v=XZaI3kVnoeA
4. Eblouie Par La Nuit //www.youtube.com/watch?v=KDcgOpUp2nc
5. On Ira //www.youtube.com/watch?v=8IjWHBGzsu4