Pizza cu 15 E-uri poloneze!
La 94% dintre sortimentele de pizza analizate nu se menționează tipul de făină folosită la realizarea blatului!
81% dintre sortimentele de pizza analizate conțin aditivi alimentari, adică E-uri, de la 2 aditivi alimentari până la 15 aditivi alimentari!
81% dintre sortimentele de pizza analizate sunt importate din țări ca Germania, Franța și Polonia!
63% dintre sortimentele de pizza analizate conțin nitrit de sodiu!
O porție de pizza, adică 150 de grame, conține până la 2,3 grame de sare!
Pizza este un produs hipercaloric și hipersodic!
La numai 19% dintre sortimentele de pizza analizate producătorii menționează separat compoziția blatului și a toppingului!
19% dintre sortimentele de pizza analizate contin aromă de fum!
13% dintre sortimentele de pizza analizate conţin glutamat monosodic!
Studiul privind calitatea pizzei face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această campanie, Asociația Pro Consumatori (APC) trage un semnal de alarmă cu privire la denaturarea legală a unor produse realizate în baza unor reţete tradiţionale şi, totodată, promovează un stil de viață sănătos, atrăgând atenţia în privinţa unor produse alimentare bogate în grăsimi/ acizi grași saturați, zaharuri, sare și aditivi alimentari cu un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.
Pizza este un termen latin, apărut în secolul IX, care înseamnă „pâine plată“. Termenul poate proveni fie din cuvântul grec ”pikte” (însemnând „cocă frământată”), care în latină a devenit ”picta” și ulterior ”pitta”, așa cum a fost și este cunoscut și în limba română (pită = pâine), fie din termenii latinești ”pinsa” (= a bate aluatul, de exemplu) sau ”picea” (închiderea la culoare a preparatului în cuptor).
Dintre numeroasele definiții date pizzei și aprecieri făcute de cunoscătorii în domeniu, aproape toate arată că atât de răspândita pizza (pron. pița): 1. este un produs /fel de mâncare de origine italiană; 2. este un produs de formă rotundă (prin tradiție, dar și de alte forme), plat și subțire, ca o plăcintă (cum este considerat în unele țări, cu termenul englezesc pie –pron. pai); 3. este alcătuit din două straturi, unul din (aluat de) pâine și altul din ingrediente – neapărat roșii / suc de roșii și brânză (numit englezește topping – partea de sus, termen acceptat peste tot în lume); 4. este copt la cuptor; 5. se consumă caldă sau rece, asociată cu un vin sec – roșu, ca italienii, sau alb.
Deseori, pizza înseamnă doar o felie (o porție) dintr-o pizza întreagă. Totuşi, porţia de pizza diferă de la producător la producător, de exemplu, pentru pizza fabricată în Polonia o porţie este egală cu 130-140 grame, în timp ce pentru pizza fabricată în Germania, porţia este egală cu cantitatea de pizza aflată în ambalajul de comercializare, adică 320-350 de grame.
Este probabil cel mai răspândit aliment fast-food (termen englezesc internaționalizat care indică alimentele preparate repede și alimentația rapidă) cel puțin în Europa și America de Nord. Pizza este vândută în stare de conservare (refrigerată sau congelată pentru coacere acasă) ori în stare coaptă (proaspătă sau rece), fie în bucăți întregi, fie în porții. Este un aliment relativ uscat, deci nu pune probleme speciale de păstrare.
La gradul ei de răspândire în lume, pizza poate fi considerată unul din factorii succesului globalizării, care a asigurat oriunde accesul fără constrângeri alimentare al oamenilor de oriunde. Este cunoscut că lipsa alimentelor obișnuite constituie o piedică serioasă a stabilirii cuiva în spații culturale străine. Pizza a constituit și constituie alimentul agreat lejer de aproape orice consumator al planetei. De altfel, peste tot în lume s-au produs modificări în ceea ce privește realizarea pizzei, atât în ce privește forma, cât și ingredientele și tehnologia: peste tot se găsește pizza „italiană“, cunoscută ca pizza standard, dar și nenumărate alte versiuni locale sau aduse din alte părți ale lumii, de către grupuri de imigranți, pe care, de regulă, i-au urmărit întreprinzătorii din țările lor, buni cunoscători ai gusturilor acestora, și care au dezvoltat afaceri locale având asigurată cererea. Pentru consumatorii locali, dependenți de anumite componente alimentare, pizza s-a dovedit un aliment foarte versatil, admițând compoziții bazate pe cele mai variate ingrediente locale.
Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 16 tipuri de pizza congelată în vederea realizării unui studiu privind calitatea acestora. 81% dintre sortimentele de pizza analizate sunt importate din țări ca Germania, Franța și Polonia!
Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:
1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
2. Analiza informațiilor nutriționale.
3. Identificarea substanţelor chimice şi a aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.
4. Identificarea unei alternative la pizza industrială: pizza realizată în casă.
1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
Principalul component al pizzei este blatul, preparat prin coacere din aluat de pâine.
La 94% dintre sortimentele de pizza analizate nu se menționează tipul de făină folosită la realizarea blatului!
Ingredientele pentru aluat sunt cele cunoscute: fâină de grâu, drojdie, apă, sare (și ulei). Întâi se prepară aluatul, care se lasă la dospit, se mai frământă și se întinde subțire într-o tavă, se lasă la crescut, apoi se adaugă ingredientele (întâi un strat subțire de suc de roșii – sau chiar felii subțiri de roșii ori felii uscate -, pe urmă celelalte ingrediente) și se dă la cuptor, încins viguros mai devreme. Pizza este gata când ingredientele (toppingul) capătă semne de coacere. Față de această schemă de bază sunt și alte variante, cu unele modificări referitoare la grosimea stratului, ordinea operațiilor ș.a.m.d. Grosimea stratului grupează blaturile în trei categorii: subțiri (circa 5 mm), medii (5-10 mm) și groase (peste 10 mm), ultimele numite și „umplute“. În SUA, două tipuri sunt dominante: New York (cu blat subțire și crustă) și Chicago (cu blat gros / adânc, „deep-dish“, pizza „umplută“).
Ingredientele pentru umplutură (toppingul) conțin câteva elemente „standard“, folosite la variantele tradiționale, respectiv: roșii (suc, pulpă zdrobită, felii de roșii proaspete, felii de roşii uscate), ulei (de măsline, de rapiță, de floarea soarelui etc.), brânză (pentru pizza napolitană originală se folosea la început numai mozzarella din lapte de bivoliță, treptat au fost folosite tot mai multe sortimente de brânzeturi diverse, de regulă brânzeturi cu pastă fermă, grase) și condimente. Dacă în anii 1940 nu se folosea carnea la prepararea pizzei, astăzi carnea se folosește larg, în variate moduri, îndeosebi mezeluri (speciale pentru pizza); se folosește, de asemenea, carne de specii din cele mai diferite: pasăre, vită, porc, vânat, reptile ș.a. Peștele (mai ales hamsia) s-a folosit încă de mult ca ingredient, mai târziu s-a răspândit folosirea ciupercilor (crude sau conservate); mai recent, chiar și ouăle s-au adăugat pe lista ingredientelor pentru pizza, deși locul lor este notoriu în alte preparate înrudite. Fructele de mare fac deliciul amatorilor de ingrediente acvatice. O gamă largă de vegetale (ceapă, usturoi, verdețuri, vinete, dovlecei, dar și ananas etc.) se adaugă constant la lista ingredientelor pentru pizza. La acestea se adaugă o listă consistentă de sosuri fie de utilizare mai largă, fie specializate strict pentru pizza. În afară de ingredientele menţionate mai sus, în sortimentele de pizza analizate s-au identificat: brânză Edam, brânză Maasdam, brânză mozzarella, carne de vită fiartă, jambon fiert, salam calabrez, salam afumat de porc, salam Pepperoni, şuncă de porc aburită, aromă, untură de porc, proteine vegetale hidrolizate, caramel, dextroză, maltodextrine, suc de lămâie, sirop de glucoză, amidon de grâu, amidon din cartofi, amidonuri modificate, griș de grâu dur, extract din malţ de orz, extract de rozmarin, gluten de grâu, făină de grâu pregelatinizată, fibre de grâu, păstârnac, dovlecel, ceapă prajită, ceapă la grătar marinată, oţet din alcool, lapte praf integral, zer dulce praf, făină de malţ prăjită, maia de grâu uscată.
2. Analiza informațiilor nutriționale.
Obiectul analizei acestei secțiuni l-au constituit substanțele cu rol energetic, adică lipidele, glucidele și proteinele, dar și conținutul de sare din acest preparat congelat.
Valoarea energetică ce se obține prin metabolizarea unei pizza variază între 633 kcal și 1037 kcal. Conform datelor furnizate de Societatea de Nutriție din România, un copil cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani are nevoie zilnic de 2490 kcal. În situația în care ar consuma o pizza ar asimila aproape jumătate din necesarul de energie pentru o zi, fapt ce poate duce la depășirea cu mult a necesarului de calorii pentru o zi, având în vedere și aportul energetic de la celelalte mese din timpul zilei. În felul acesta se explică statistica îngrijorătoare cu privire la valoarea ridicată a colesterolului în randul copiilor, astfel 1 din 25 de copii din România au colesterolul ridicat, faţă de media europeană unde numai 1 din 200 de copii au valoarea colesterolului ridicat.Totodată, în România, unul din doi copii are probleme cu greutatea, fiind supraponderal sau obez, principala cauză fiind alimentaţia nesănătoasă.
Conținutul de carbohidrați per pizza variază între 43 grame și 112,2 grame, în timp ce cantitatea de zahăr adăugat variază între 12,07 și 22,44 grame.
Conținutul de sare per 100 grame produs din produsele analizate variază între 0,86 grame și 1,33 grame. O porție de pizza, adică 150 de grame, conține până la 2,3 grame de sare!
Greutatea neta a unei pizza variază între 300 grame și 440 grame. Deci, dacă consumăm o pizza putem asimila între 3,35 grame sare și 5,85 grame sare. Persoanele care consumă o cantitate de sare mai mare decât media au o presiune sanguină mai mare și au un risc crescut de hipertensiune arterială. Consumul excesiv de sare a mai fost pus în legatură și cu alte afecțiuni agravate de retenția de apă provocată de sare: insuficiență cardiacă, hipertrofia ventriculară stângă, afecțiuni ale rinichilor și litiază renală, edemul, accidentul vascular cerebral, osteoporoză etc. Un adult are nevoie de 1,6 grame de sodiu zilnic, pe care și-l procură dintr-o linguriță rasă de sare.
Cantitatea de lipide per pizza variază între 20,7 grame și 49,4 grame, iar conținutul de acizi grași saturați dintr-o pizza variază între 5,85 grame și 17 grame. Numeroase studii realizate în instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru cancerele de colon și sân.
Cantitatea de proteine per pizza variază între 19,4 grame și 38 grame.
În concluzie, pizza este un produs hipercaloric și hipersodic!
3. Identificarea substanțelor chimice si a aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.
În cele 16 sortimente de pizza analizate s-au identificat următoarele categorii de substanţe chimice şi aditivi alimentari, după cum urmează: aromă de fum, arome, glutamat monosodic, azotat de sodiu, sorbat de potasiu, acid citric, polifosfaţi, trifosafaţi, difosfaţi, ascorbat de sodiu, acid ascorbic, nitrit de sodiu, nitrat de sodiu, eritorbat de sodiu, glucono-delta-lactona, carmine, stearoil-2-lactilat de sodiu, izoascorbat de sodiu şi acetat de sodiu.
În ceea ce privește prezența aditivilor de mai sus în sortimentele de pizza analizate, situația se prezintă astfel:
• 81% din sortimentele de pizza analizate conțin aditivi alimentari, adică E-uri, de la 2 aditivi alimentari până la 15 aditivi alimentari;
• 63% din sortimentele de pizza analizate conțin nitrit de sodiu;
• 44% din sortimentele de pizza analizate conțin fosfaţi (difosfaţi, trifosfaţi şi polifosfaţi);
• 44% din sortimentele de pizza analizate conțin ascorbat de sodiu;
• 38% din sortimentele de pizza analizate conțin acid ascorbic;
• 25% din sortimentele de pizza analizate conțin eritorbat de sodiu;
• 19% din sortimentele de pizza analizate conțin aroma de fum;
• 13% din sortimentele de pizza analizate conțin coşenilă;
• 13% din sortimentele de pizza analizate conțin glutamat monosodic;
• 13% din sortimentele de pizza analizate conțin sorbat de potasiu.
E120 – Carminul sau acidul carminic este un colorant roşu strălucitor care se obţine dintr-o specie de insecte numită coșenila.
E202 – Sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.
E250 – Nitritul de sodiu este un conservant artificial care se foloseşte pentru inhibarea bacteriilor şi pentru intensificarea culorii produselor din carne (culoarea roz a unor mezeluri şi preparate afumate). Nitritul de sodiu este inclus de autorităţile europene şi nord americane pe lista substanţelor potenţial cancerigene, în special pentru tractul digestiv (stomac). E250 devine periculos în urma interacţiunii sale cu proteinele din alimentul conservat. În ţări precum Germania, Norvegia, Suedia sau Canada, acest conservant este interzis.
E300 – Acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care, în cantități mari, poate produce diaree, atacă smalțul dinților și duce la formarea calculilor la rinichi.
E452 – Polifosfații pot provoca alergii, dereglări hormonale, boli intestinale și creșterea valorii colesterolului. Polifosfații dezechilibrează balanța calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase, favorizând apariția osteoporozei.
E621- Monoglutamatul de sodiu este un potenţiator de gust şi aromă. Acesta provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului. Nu trebuie consumat de femei însărcinate, copii, hipoglicemici, bătrâni sau cardiaci.
Aromă de fum – produs obținut prin fracționarea și purificarea unui condensat de fum care produce condensate de fum primare, fracții primare de gudron și/sau arome de fum derivate.
Arome – termenul se referă la produsele care nu sunt destinate consumului sub această formă şi care sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul și/sau gustul.
4. Identificarea unei alternative la pizza industrială: pizza realizată în casă.
Se poate face pizza sănătoasă acasă?
Și la această întrebare, răspunsul este afirmativ. Cu câteva condiții: să avem minime posibilități pentru prepararea hranei – o bucătărie, un cuptor, un frigider, câteva ustensile, voință și minime abilități practice absolut necesare.
O primă etapă presupune informarea, mult facilitată de mulțimea informațiilor (pe Internet, de exemplu). Mai trebuie învățate câteva lucruri despre achiziția materiilor prime sigure, neviciate, adică recunoașterea semnelor de nesiguranță, înțelegerea informațiilor de pe etichete, cunoașterea câtorva cerințe de păstrare și folosire a materiilor prime alimentare și a alimentelor. Pentru că toate produsele alimentare industriale conțin mari cantități de aditivi, putem prepara unele din acestea: dacă nu avem cum prepara singuri făina, vom merge în magazin să cumpărăm făină integrală, dar un suc de roșii adevărat putem prepara din roșii proaspete. La fel procedăm cu celelalte ingrediente: nu putem prepara uleiul pe care îl dorim, dar o brânză adevărată putem alege, și tot de noi depinde achiționarea de fructe și legume proaspete (dacă nu am știut, putem afla și reține că legumele și fructele proaspete aduse din alte țări sunt aproape fără excepție tratate chimic sau radiologic să reziste mai mult timp) și sunt transportate la frig (prilej cu care își pierd mare parte din caracteristicile valoroase – dulceața, aroma, gustul etc.). Conținutul de sare, care este totdeauna mare în alimentele realizate industrial, pentru a le spor conservabilitatea, poate fi administrat limitat la gustul nostru ori la rigorile pe care trebuie să le respectăm când avem o afecțiune a sănătății care ne prescrie consumul de sare. De asemenea, conținutul de zahăr (trebuie știut că aproape nu există produs alimentar din oferta contemporană care să nu aibă zahăr adăugat) poate fi bine controlat când preparăm pizza în casă.
În privința rețetelor, chiar nu ne facem vreo grijă: sunt mulțime de rețete peste tot. La o primă încercare se poate folosi ca blatchiar pâine înmuiată puțin în lapte, peste care se adaugă topingul. Primul succes va da curajul necesar pentru încercările viitoare. Avantajul imediat vizibil al unui produs proaspăt preparat, din ingrediente sigure, gustos, va chema încercările viitoare.
„În contrast cu publicitarea susținută făcută pizzei în mijloacele de comunicare în masă și pe alte căi, cercetări serioase, repetate periodic, rămân la concluzia că pizza – unul din cele mai populare alimente nu este sănătos: făina albă din blat, brânza, chetchup-ul, mezelurile, tomatele (obținute prin agricultură hidroponică etc.), margarina și alte componente sunt dăunătoare pentru buna funcționare a organismului, pizza rămânând o combinație de carbohidrați și de grăsimi procesate. Publicitatea excesivă nu face decât să sporească numărul suferinzilor: hipertensivi, diabetici, obezi. Dacă mai considerăm unele aspecte frecvente în activitatea unui restaurant, avem motive să dăm dreptate celor aflați în tabăra criticilor pizzei. Blatul pizzei de restaurant sau al celei cumpărate de la supermarket este realizat din făină albă (care are un comportament mai bun la prelucrare, dar este mult mai săracă și foarte dăunătoare pentru sănătate). Blatul pizzei de restaurant rareori se prepară în local, cel mai adesea se cumpără din comerț, la restaurant realizându-se doar toppingul și coacerea. Ingredientele de toping ale piței cumpărate sau consumate la restaurant sunt alese după principiul economicității, care presupune concluzii îngrijorătoare pentru consumator.” Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.
„În România, găsim pizza pe toate drumurile, dar acest fel de mâncare este în fapt o bucată mare de pâine “cu de toate”. Tocmai de aceea acest fel de mâncare este asociat cu mâncarea nesănătoasă, pentru că noi îl facem să fie nesănătos. Timpul, sau mai precis lipsa lui, ne duce către a mânca pe fugă și a face aproape totul pe fugă, dar mâncarea “Fast Food” poate fi și sănătoasă, dacă vom combina corect alimentele și vom vedea în ele nutrienții. Pizza nu înseamnă nici pe departe ceea ce mâncăm noi în restaurante sau din cutie. Pizza poate fi un fel de mâncare sănătos, dacă folosim ingredientele potrivite și înțelegem ca fiecare fel de mâncare are istoria lui. Este important să știm ceea ce mâncăm pentru că altfel ne trezim cumparând “boala la cutie” în loc de hrană și nutrienți. Citiți eticheta produselor pe care le consumați și începeți să vă hrăniți, nu să vă “umpleți mațul”. Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică, Fondator al “Școlii pentru Sănătate și Longevitate”, Membru al “Academiei Americane de Nutriție și Dietetică”, Reprezentant pentru România al “Organizației Europene pentru Medicina Stilului de Viață” (ELMO).
„Pizza congelată realizată în sistem industrial, în cele mai multe situații, nu mai are nimic în comun cu pizza tradițională. La pizza industrială, compoziţia blatului diferă de cea a pizzei tradiţionale (făină integrală, apă, drojdie, ulei de măsline şi sare), iar aceasta preia şi încărcătura chimică a ingredientelor folosite pe post de topping. Pizza industrială este un produs hipercaloric cu un conținut ridicat de acizi grași saturați, carbohidrați, sare şi aditivi alimentari. Acest produs trebuie consumat cu moderație de către adulți și ocazional de către copii. Analizaţi cu atenţie ingredientele, nu vă lăsaţi înşelaţi de denumirile cu elemente de tradiţionalitate, gen coaptă pe piatră sau pre-coaptă la cuptor cu lemne! Din păcate, acest produs, din cauza notorietății de care se bucură şi a accesibilității date de preț, este achiziţionat de către unii părinţi şi oferit, în mod constant, spre consum copiilor. Acest obicei se datorează faptului că acei părinţi nu au cunoştinţe elementare de nutriţie care să-i ajute să facă alegeri în cunostinţă de cauză pentru copiii lor.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.
