Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pirelli Scorpion BK revine – Anvelopa “cu urechi” pentru Lamborghini

Pirelli Scorpion BK revine - Anvelopa cu urechi pentru Lamborghini

Anvelopa, prezentată la show-ul Fouri Concorso de lângă Lacul Como, face parte din familia “Pirelli Collezione” pentru mașini clasice

Pirelli reintroduce anvelopa Scorpion BK pentru Lambroghini LM002 din 1986. Această anvelopă era în vârful tehnologiei în momentul creării sale, datorită dimensiunilor și rezistenței sale, dar și datorită “urechilor” sale: aripioarele laterale care îi permiteau să plutească pe nisipurile deșertului. Recreată ca parte a gamei Pirelli Collezione, dedicată mașinilor istorice, anvelopa a fost prezentată la FouriConcorso: un eveniment pentru mașinile de colecție de lângă Lacul Como. De la LM002 la modernul Urus, acesta marchează unul dintre cele mai recente capitole ale unei povești care a început în 1963.

Pirelli Scorpion BK revine - Anvelopa cu urechi pentru Lamborghini

ANVELOPA CU “URECHI”

La începutul anilor 1980, compania Pirelli a fost solicitată să dezvolte o anvelopă foarte specială pentru o mașină specială: Lamborghini LM002, care a fost precursorul tuturor SUV-urilor sportive. Anvelopele Scorpion BK au fost produse special pentru acest vehicul: anvelope imense, însoțite de aripioare laterale cunoscute sub denumirea de “urechi”, care ofereau mașinii agilitate și reacție suplimentară pe nisip. Această anvelopă, pe lângă aderența fantastică pe drum, trebuia să funcționeze la temperaturi ridicate specifice deșertului, să susțină greutatea mașinii (aproximativ 3500 de kilograme) și să facă față vitezei motorului V12, asigurând în același timp, performanțele sportive pe asfalt. Ca rezultat, aceste anvelope au fost fabricate utilizând o carcasă extrem de robustă, cu o armătură de protecție împotriva tăieturilor din aramidă, care putea absorbi, de asemenea, impacturile și reacționa mai rapid la comenzi bruște.

Scorpion BK, supusă unor teste suplimentare de rezistență și dezvoltată utilizând tehnici derivate din raliuri, a fost unul dintre primele exemple ale transferului de tehnologie din motorsport către drumurile publice realizat de către Pirelli. Designul modelului de profil al benzii de rulare era, de fapt, derivat din modelul intermediar “Monte Carlo” tăiat în anvelopele slik de raliu ale vremii, iar multe dintre tehnologiile din BK proveneau din motorsport, unde Pirelli câștigase deja mai multe titluri mondiale. Nu este întâmplător faptul că Pirelli a echipat un număr de mașini cu anvelope Scorpion în Raliul Paris-Dakar din 1988, inclusiv Lamborghini LM002.

Prezentarea anvelopei recreate a avut loc la Fuori Concorso în Villa Sucota, de lângă Lacul Como, echipând LM002-ul unui colecționar privat cu Scorpion BK “nouă”, susținut de Lamborghini Polo Storico.

PRIMA DIN LINIA SCORPION

Pirelli Scorpion BK a fost precursorul familiei Scorpion, gama de anvelope Pirelli dedicată vehiculelor utilitare sport. Întreaga gamă a fost reînnoită în 2022 pentru a se potrivi celor mai moderne mașini, inclusiv modelelor electrificate. Familia Scorpion, de fapt, are cele mai multe omologări pentru mașinile electrice și hibride plug-in din întreaga gamă Pirelli.
Pirelli a publicat abordarea sa de design “Eco Safety” noii game Scorpion, care combină impactul redus asupra mediului cu performanța optimă, în ceea ce privește siguranța la conducere, datorită inovației materialelor și utilizării uneltelor de proiectare virtuale de ultimă oră în procesul de dezvoltare.

ANVELOPE PIRELLI PENTRU SUV-URILE LAMBORGHINI

De la LM002, la Urus, linia de SUV-uri Lamborghini are un element comun: anvelopele Pirelli. Odată cu debutul Urus în 2018, Pirelli a introdus șanse anvelope diferite, de la 21 la 23 de inch, care variază de la P Zero la Scorpion. O versiune personalizată a anvelopei P Zero Trofeo R a fost concepută pentru Urus Performante, cea mai recentă versiune, fiind pentru prima dată, când anvelope semi-slick au fost văzute pe un SUV. Această combinație între performanța mașinii și aderența anvelopei a culminat cu o victorie în clasa respectivă, la legendarul concurs de urcare pe deal Pikes Peak din Statele Unite.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.