Milano – Divizia de motorsport a Pirelli a primit trei stele din partea organului de conducere al motorsportului mondial, FIA, ca parte a Programului său de acreditare de mediu. Acesta este cel mai mare scor posibil obținut în cadrul programului, ce a fost conceput pentru a demonstra o serie de măsuri pe care participanții trebuie să le implementeze pentru a îndeplini cele mai bune standarde de mediu.
Abordarea Pirelli în ceea ce privește mediul va permite grupului să atingă neutralitatea carbonului până în 2030. Activitățile de motorsport se îndreaptă, de asemenea, în această direcție, începând cu Formula 1™: campania principală a companiei. Exemple de obiective proprii de sustenabilitate a mediului ale Pirelli, atât în afaceri, cât și în producție, includ reducerea emisiilor totale de CO2 cu 25% până în 2025 (comparativ cu nivelurile din 2015), precum și obiectivul de a cumpăra 100% din energia electrică din surse regenerabile: un obiectiv deja realizat pentru toate fabricile europene ale Pirelli.
Unele dintre măsurile pe care Pirelli le-a întreprins în cadrul Formula 1™ includ creșterea utilizării materialelor regenerabile, eliminarea materialelor plastice de unică folosință din operațiunile sale din curse și un lanț de aprovizionare care este pe deplin gestionat conform criteriilor de sustenabilitate socială și de mediu. În plus, operațiunea Pirelli în motorsport a respectat cu succes o serie de audituri stricte de sustenabilitate, care iau în considerare, atât emisiile de carbon, cât și impactul asupra mediului.
Giovanni Tronchetti Provera, Senior Vice President of Prestige, Motorsport, Sustainability, and Future Mobility al Pirelli a declarat: „Este o mare onoare pentru noi să obținem recunoașterea de trei stele de la FIA, deoarece accentul pe durabilitatea mediului este esențial în strategia de dezvoltare a Pirelli și este pe deplin încorporat în modelul nostru de afaceri din motorsport. Întotdeauna am pus accent pe sustenabilitatea în sportul cu motor, lucrând îndeaproape cu FIA și împărtășind pe deplin aceeași viziune asupra mobilității și sportului durabil.”
Președintele FIA, Jean Todt spune: „Programul de certificare FIA este un standard important pentru măsurarea sustenabilității în sporturile cu motor. Felicitări echipei de motorsport a Pirelli pentru că a atins nivelul necesar și a obținut ratingul de trei stele, ceea ce subliniază angajamentul său față de obiectivele noastre comune, ce sunt cruciale pentru mediu.”
Stefano Domenicali, Președinte și CEO al Formula 1™, adaugă: „Compania Pirelli a demonstrat o direcție clară în ceea ce privește mediul și un angajament, care a făcut-o să devină prima companie de anvelope ce a obținut acest premiu în motorsport. Formula 1 este binecunoscută pentru inovația și tehnologia sa și folosim această moștenire pentru a ne asigura că avem un viitor sustenabil și soluții care pot face diferența în lumea reală. Vreau să felicit Pirelli pentru această realizare impresionantă și pentru dedicarea continuă în Formula 1.”
Angajamentul Pirelli față de crearea de valoare sustenabilă, o caracteristică a managementului responsabil al companiei și a performanțelor sale economice, sociale și de mediu, a dus la includerea sa în cadrul unora dintre cei mai prestigioși indici bursieri de sustenabilitate din lume. În 2021, Pirelli a fost confirmată în Dow Jones World și Europe Sustainability Indices și în Pactul Global al Națiunilor Unite: singura companie din sectorul Automobile și Piese la nivel global. În 2020, compania a fost reconfirmată ca unul dintre liderii globali în lupta împotriva schimbărilor climatice, câștigând un loc pe lista Climate A a CDP. Pirelli a fost, de asemenea, singura companie din sectorul de componente auto din întreaga lume care a primit distincția Gold Class în S&P Global Sustainability Yearbook 2021.
Despre programul de Acreditare de Mediu FIA
Programul de acreditare de mediu FIA are ca scop să ajute părțile interesate din motorsport și mobilitate, din întreaga lume să își măsoare și să își îmbunătățească performanța de mediu. Prin introducerea unui sistem de management al mediului clar și consistent, acesta oferă părților interesate un cadru pe trei niveluri pe baza căruia să își acrediteze activitățile:
- O stea – Practică de bază: demonstrarea performanței de bază în ceea ce privește mediul și angajamentul de a o îmbunătăți.
- Două stele – Bune practici: demonstrarea unei bune performanțe de mediu și urmărirea îndeaproape a foilor de parcurs dezvoltate la nivel internațional pentru managementul mediului.
- Trei stele – Cele mai bune practici: demonstrarea celor mai bune practici și angajamentul de a îmbunătăți constant prin implementarea unui sistem de management al mediului.