La ediţia din 2005 a unuia dintre cele mai apreciate concursuri destinate producătorilor de vin din Europa – East European Challenge – desfăşurat în Statele Unite şi organizat de către Beverage Testing Institute, Cramele Recaş s-au remarcat prin numirea vinului Pinot Grigio din Gama V, “Cel Mai Bun Vin Est European”, şi prin câştigarea a două medalii pentru Cabernet Sauvignon şi Pinot Grigio din gama V.
Premiul care a atras atenţia asupra calităţii superioare a vinului românesc a fost cel acordat Cramelor Recaş la categoria “Cel Mai Bun Vin Est European”, reprezentat prin vinul Pinot Grigio din gama V, producţie a anului 2003.
“Numirea vinului Pinot Grigio din gama V reprezintă rezultatul folosirii tehnogiei de ultimă oră în producţia de vin, de care compania Cramele Recaş dispune, şi a celor mai buni specialişti în domeniu, dintre care îl amintim pe renumitul oenolog Hartley Smithers, creatorul unuia dintre cele mai apreciate si mai bine vândute vinuri din Statele Unite”, declară Philip Cox, Director Comercial Cramele Recaş.
Desfăşurat în luna octombrie a acestui an, concursul a reunit numeroase ţări din Europa de Est, precum Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Moldova şi România.
România a fost reprezentată la acest concurs prin producători de renume, precum: Vinia Iaşi, Dealul Mare, Cotnari şi Cramele Recaş care a reuşit să se facă remarcată prin premiile câştigate.
Despre-Beverage-Testing-Institute
Beverage Testing Institute şi-a început activitatea în anul 1981, ca o revistă de specialitate, a cărei activitate iniţială consta în analize privind piaţa de vinuri de pe întreg mapamondul. Numeroase publicaţii, cum ar fi Wine Enthusiast, Restaurant Hospitality, The New Yorker Magazine, Wine & Spirits, International Wine Review, au apelat la serviciile celor de la Beverage Testing Institute.
În prezent, Beverage Testing Institute, are ca activitate principală organizarea de competiţii adresate producătorilor de vin din Statele Unite şi din Europa, deţinând laboratorul propriu în Chicago, Statele Unite, în cadrul căruia se testează vinuri din toată lumea.
Printre colaboratorii Beverage Testing Institute se numără specialişti precum Tom Hyland şi Jerald O’Kennard, renumiţi în Statele Unite pentru experienţa şi profesionalismul lor.
Despre Cramele Recaş
CRAMELE RECAŞ reprezintă cel mai mare complex de vinificaţie din Banat, dotat cu utilaje de ultimă generaţie şi cu un spaţiu de producţie şi depozitare de circa 7 milioane de litri de vin. Datorită deosebitelor condiţii climaterice din regiune şi nivelului tehnologic ridicat, Cramele Recaş este unul dintre cei mai importanţi trei exportatori de vin din România, alături de Vinia Iaşi şi Cramele Halewood, acest fapt fiind o încununare a unei tradiţii atestate documentar de peste 600 de ani.
{mosloadposition user10}