· Concertul a putut fi urmărit Live pe pagina Europa FM de pe Facebook şi Music Chanel.
APA, primul single de pe albumul DRAGOSTE al Loredanei a fost piesa care a deschis concertul incendiar din Garajul Europa FM.
Loredana a apărut in faţa celor peste 150 fani din nonconformista locaţie Europa FM, alături de:Cabron, Petru Călinescu,Dragoş Chircu şi Oana Brutaru.
Loredana a interpretat în premieră piesele: Apa, Coborâtă din rai şi Sukar.
La concertul transmis live pe Europa FM a apărut în premieră şi Petru Călinescu, interpretând alături de Loredana piesa Coborâtă din rai.
Concertul care a putut fi văzut şi pe Facebook şi Music Chanel s-a încheiat însă doar dupa ce la cererea publicului din Garajul Europa FM, Loredana a cântat Bună seara iubite.
Zeci de fani, veniți din toate colțurile Bucureștiului, dar și din țară au ascultat melodiile care au făcut-o pe Loredana celebră!
Loredana este artista care a inaugurat şi Galeria de artă Live în Garaj. Ea a primit de la George Zafiu, în timpul concertului, o pictură reprezentând frumoşii ochi albaştri,pictură realizată de un tânăr artist.Tabloul care acum poartă şi autograful Loredanei, este primul din ceea ce se doreşte a fi simeza artiştilor Live în Garaj.
Europa FM Live în Garaj continuă pe 10 octombrie cu un concert semnat VUNK.