Sarcina este, pentru multe dintre femei, o perioadă dificilă deoarece au loc o serie de schimbări drastice la nivelul organismului. Majoritatea proaspetelor mămici se confruntă cu acumularea kilogramelor nedorite, ceea ce duce inclusiv la schimbarea obieceiurilor vestimentare.
Ei bine, stilul maternity se bazează pe piese de îmbrăcăminte confortabile, dar totodată chic, așadar, dacă ești însărcinată iată câteva sfaturi utile legate de alegerea hainelor.
sursa foto
Ce haine alegi pentru fiecare etapă a sarcinii?
Deși, cel mai probabil, în primele etape ale sarcinii vei putea purta multe dintre hainele care se regăsesc deja în garderoba ta, de îndată ce ajungi în trimestrul al doilea va trebui să investești și în haine noi. Așadar, dacă vizitezi magazinele online sau fizice dedicate gravidelor, alege acele piese vestimentare care îți vor oferi confortul dorit. Încearcă să porți rochii XXXL care te vor ajuta să maschezi kilogramele în plus și în care te vei simți cât se poate de lejer. Bluzele supradimensionate, purtate cu colanți, reprezintă și ele un real ajutor pentru perioada de dinainte de naștere.
Pe măsură ce sarcina avansează, îți poți cumpără îmbrăcămintea ținând cont de forma burticii tale. Dacă aceasta este orientată în sus, poți opta pentru pantaloni normali, în timp ce, pentru a proteja burtica orientată în jos încearcă pantalonii speciali concepuți pentru gravide, care au talia joasă și o betelie elastică foarte lată care urmează forma burticii.
Cum te poți simți sexy pe durata sarcinii?
Chiar dacă ai acumulat kilograme bune, în timpul sarcinii te poți simți sexy dacă mizezi pe hainele potrivite. Nu mai este un secret faptul că, în gravidie, multe femei au bustul mai proeminent, iar dacă te regăsești printre ele profită de acest atu și valorifică-l. Poartă bluze cu decolteu în V, ideale pentru a-ți alungi vizual gâtul și pentru a distrage privirile celor din jur de la zonele în care ai adăugat kilograme. Evită, însă, colierele masive care nu te avantajează în acest caz și care ar putea chiar să-ți creeze disconfort.
Care sunt articolele vestimentare de bază necesare în perioada sarcinii?
În continuare, îți prezentăm o listă cu articole vestimentare de bază de care este posibil să ai nevoie în perioada sarcinii:
Blugii pentru gravide. Pantalonii pentru femeile însărcinate sunt creați pentru a acoperi burtica în totalitate sau pentru a sta sub aceasta/ Modelele cu talie joasă sunt ajustabile în lateral, iar cei care au talia peste burtă se pot extinde până sub bust prin talia elastică mai lungă și lată.
Rochițele casual. Modelele largi sau cele petrecute sunt ideale pentru noile tale forme. Poți purta și rochițe mai scurte, dacă alegi să le pui peste colanți lungi sau trei-sferturi. Poți miza, în acest caz, pe modele evazate sau, de asemenea, petrecute.
Pantofii confortabili. Pe durata sarcinii, mai ales în etapa avansată a acestei perioade, graviduțele au nevoie de pantofi confortabili deoarece se confruntă cu dureri de picioare și glezne umflate.
Nu uita să îți îmbogățești ”stocul” și cu sutiene de maternitate, dar și cu haine pentru birou, cum sunt cămășile pentru gravide.