TVR Cultural difuzează mâine seară (21.30) documentarul « Ostinato, istoria unei cărţi incendiare » . Programat în cadrul emisiunii Rezistenţa prin cultură *, moderată de Stejărel Olaru, filmul documentar îl are în centru pe autorul cărţii, Paul Goma.
Invitatul emisiunii, Mircea Stănescu, istoric la Arhivele Naţionale va vorbi despre cartea începută în timpul domiciliului obligatoriu la care fusese condamnat Paul Goma în 1962. Romanul „Ostinato” vede însă lumina tiparului abia în 1971, la Frankfurt. Cartea a fost publicată mai întâi în germană şi franceză şi i-a adus autorului renumele de „Soljeniţîn al României”.
Tot mâine, de la ora 22.30 TVR Cultural prezintă, sub genericul Omagiu Actorului, spectacolul de teatru «Vassa Jeleznova», de Maxim Gorki. Difuzată din arhiva de aur a TVR, piesa a fost filmată în colaborare cu Teatru Naţional din Bucureşti. Traducerea aparţine Emmei Beniuc, regia şi adaptarea tv lui Ion Cojar, scenografia este semnată Dan Jilianu, regia tehnică este realizată de Traian Zecheru şi Paul Tănase. Ion Cojar a obţinut Premiul pentru regie, iar Florina Cercel şi George Constantin au primit Premiul UNITER pentru interpretare, Alături de cei doi actori au mai jucat Gheorghe Cozorici, Tamara Creţulescu, Magdalena Cernat, Olga Delia Mateescu, Rodica Mureşan,Gheorghe Cristescu, Andrei Duban, Daniela Nane, Delia Nartea, Vasile Filipescu.
* Echipa emisiunii Rezistenţa prin cultură este alcătuită din : redactor Mariana Ioniţă, imagine Sorin Chivulescu, producător Alexandru Munteanu, realizator Lucia Hossu Longin.