Ai picioarele umflate și dureri la nivelul membrelor inferioare? Aceste simptome pot fi semnele unei boli venoase. Află de la nutriționistul Gianluca Mech de ce apare această afecțiune și cum se poate trata astfel încât să nu se agraveze în timp.
De ce ni se umflă picioarele?
„Dacă vă confruntați cu picioare sau glezne umflate, boala venoasă poate fi una dintre cauze. Cel puțin în 90% dintre cazuri, conform studiilor de specialitate. Picioarele se umflă din cauză că circulația sângelui prin vase este afectat. Câteva dintre primele semne ale bolii venoase sunt:
– Umflarea periodică a unuia sau ambelor membre inferioare
– Durere la nivelul picioarelor
– Observăm că durerea tinde să dispară, iar picioarele să se dezumfle atunci când le ținem ridicate
– În timp putem observa o îngroșare a pielii
– Simțim fierbințeală la nivelul membrelor atunci când stăm în picioare
– Ne simțim picioarele grele”, explică nutriționistul Gianluca Mech.
Ce putem face?
„Consumăm apă
E important să știm că hidratarea intensă poate duce la reducerea acestor simptome. Atunci când organismul nu este suficient hidratat, el reține foarte ușor orice lichid. În consecință, pot apărea și probleme precum picioarele umflate. Recomand așadar consumul de 8-10 pahare de apă în fiecare zi.
Plus de magneziu
Dacă vă confruntați cu retenția de apă, e posibil să aveți o deficiență de magneziu. Astfel, consumul de alimente bogate în magneziu poate ajuta. Alimentele bogate în magneziu sunt:
– migdale
– tofu
– caju
– spanac
– ciocolata neagra
– brocoli
– avocado
Reducerea aportului de sodiu
Reducerea aportului de sodiu poate ajuta la scăderea riscului de picioare umflate. Optează pentru versiuni cu conținut scăzut de sodiu ale alimentelor tale preferate și încearcă să te abții pe cât posibil de la a consuma sare.
Potasiul, un aliat de nădejde
Deficiența de potasiu poate contribui la creșterea tensiunii arteriale și la retenția de apă. Dacă nu aveți restricții alimentare, luați în considerare consumul de alimente care conțin potasiu, cum ar fi:
– cartofi dulci
– fasole albă
– banane
– somon
– fistic
– pui”, spune nutriționistul Gianluca Mech.
Supliment natural pentru circulație sănătoasă
„Problemele de acest gen pot fi remediate și cu ajutorul suplimentelor lichide pe bază de plante naturale, special concepute pentru reglarea circulației. Atenție, însă, să nu alegeți orice supliment găsit în comerț sau online, ci acelea recomandate de nutriționiști, dovedite a fi eficiente, fără coloranți, zahăr, sau compuși chimici problematici.
Ven-Mech, spre exemplu, este indicat dacă ne confruntăm cu picioare obosite, umflate, furincături la nivelul membrelor, vene și/sau capilare evidențiate, celulită. Se recomandă diluarea a între 30 și 60 ml de produs în 1,5 litri de apă. Amestecul astfel obținut în vom consuma pe parcursul zilei”, explică nutriționistul Gianluca Mech.
Gianluca Mech este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști. La nivel internațional, sfaturile sale sunt urmate inclusiv de staruri precum Anastasia Soare, Sarah Ferguson – Ducesa de York, Ornela Mutti sau Silvio Berlusconi. Produsele celebre din dieta sa fito-ketogenică, precum și cele din gama Decottopia sunt disponibile în România pe www.gianlucamech.ro.