În localitatea Sânpaul, la doar 20 de minute distanță de Cluj-Napoca, Asociația Zi de Bine lansează proiectul „PicăturideBINE”, o inițiativă menită să aducă un suflu nou în comunitatea cu peste 400 de locuitori care trăiesc la marginea satului. În prezent, comunitatea romă din Sânpaul se confruntă cu multiple provocări legate de infrastructură, acces la servicii de bază și nesiguranță locativă. Astfel, proiectul presupune amenajarea unei spălătorii comunitare, care va funcționa și ca un loc de întâlnire pentru copii și adulți, oferindu-le oportunitatea de a se implica inclusiv în activități educaționale. Pe spațiul alocat vor fi amplasate două containere cu mașini industriale de spălat și uscat haine, un loc de făcut teme și o mini-bibliotecă, un coș de baschet, bănci și mese unde se vor ține lecții și ateliere.
Proiectul este susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.
„Suntem la curent cu provocările pe care le întâmpină această comunitate și ne dorim să le ușurăm, măcar puțin, viața, oferindu-le în același timp șansa de a contribui la rândul lor la sănătatea comunității. Prin proiectul ‘PicăturideBINE’, ne propunem să transformăm un spațiu care, astăzi, e un teren viran pe care se aruncă gunoaie, într-un loc al curățeniei, pe care oamenii să se simtă încurajați să-l îngrijească, înțelegându-i beneficiile”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
„Având în vedere numărul mare de beneficiari direcți, locuitori ai cartierului de rromi din Sânpaul, considerăm ca fiind absolut necesară și oportună implementarea unui astfel de proiect, care va genera numai plusuri în ceea ce privește calitatea vieții lor, în special a copiilor. Vom reuși să rezolvăm o serie de probleme precum lipsa accesului la servicii esențiale pentru menținerea igienei, prevenirea abandonului școlar și a bullying-ului dintre elevi, și nu în ultimul rând vom contribui la creșterea calității vieții tuturor cetățenilor din localitate”, a declarat Ovidiu Colceriu, Primarul comunei Sânpaul.
Până la finalul lunii noiembrie, anul acesta, Asociația Zi de Bine cu spijinul Primăriei comunei Sânpaul, vor transforma întreaga zonă într-un spațiu curat și funcțional, echipat cu mașini industriale de spălat și uscat haine, mini-bibliotecă și facilități pentru activități educative și recreative.
Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.