Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

PIATRAONLINE și Marks lansează competiția FoodRocks dedicată designului de obiect de bucătărie

FoodRocks

Showroomul PIATRAONLINE nu e un simplu depozit de piatră naturală, ci un hub creativ care susține inițiative valoroase de design. Brandul e un accelerator de inspirație deschis oricui are nevoie de un loc de joacă pentru a-și duce ideile mai departe. Mai mult, PIATRAONLINE un reper de inspirație pentru industria de food din România care se preocupă, din ce în ce mai mult, nu doar de universul culinar pe care îl creează, ci și de cel vizual.

Piatra naturală din gama brandului a fost folosită în construcția și decorarea a numeroase restaurante Pinterest-worthy din București și din țară. Așa că propunerea unei competiții de kitchenware design a venit natural. Doar atunci când imaginația întâlnește materiale de calitate, iau naștere proiecte spectaculoase. Iar acum este momentul tău.

Lansăm un nou concurs dedicat designerilor locali: îi provocăm să creeze noi ustensile sau accesorii de bucătărie din piatră naturală. Give us a taste of your ideas.

FoodRocks

Ideile înscrise sunt analizate de către un juriu specializat și 5 proiecte câștigătoare devin realitate. Primele 3 proiecte sunt premiate cu câte 1000 de euro, iar 2 mențiuni primesc câte 500 euro. Apoi PIATRAONLINE le produce cu ajutorul designerilor câștigători și le așează frumos pe rafturile celui mai mare magazin de piatră naturală din România, PIATRAONLINE.ro.

“Piatra și gastronomia au avut o relație simbiotică încă de la începutul civilizației. Chiar și acum, după mii de ani, proprietățile pietrei și frumusețea ei pot transforma gustul într-o experiență culinară unică. Piatra merită să se bucure de viziuni și interpretări cât mai diferite, pentru că are un potențial estetic deosebit. Ca antreprenor, știu câte provocări poți întâmpina atunci când vrei să îți materializezi ideea. De aceea, încurajăm inițiativele creativilor și le oferim tot suportul nostru. Ideile bune au nevoie de o scenă bine luminată pentru a fi puse în valoare.” Mariana Constantinescu-Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE.

“Poate ai în minte un set de pahare minimaliste, un platou asimetric sau o solniță atipică. Orice îți trece prin cap poate deveni o colecție în ediție limitată semnată de tine, pusă la vânzare pe PIARTAONLINE.ro. Competiția se adresează celor care sunt makeri și care vor să-și pună ideile în practică. Poți înscrie o schiță, un desen, o randare 3D, iar dacă juriul alege ideea ta, atunci noi o punem în practică. Găsim soluții și o producem pe bune. Nu contează că ești student sau designer cu experiență, competiția e de fapt e un open call for those who have vision and talent.” Mia Munteanu, Client Service Director, Marks.

Lasă-te inspirat de piatra naturală și creează un obiect de kitchenware, tableware sau chiar o colecție întreagă. Important e ca produsul imaginat de tine să fie fezabil, funcțional, original și să fie realizat din piatră naturală.

Mai mult, proiectele câștigătoare vor avea propriul eveniment de lansare, o expoziție în cadrul spațiului-concept PIATRAONLINE, unde personalități din domeniul industriilor creative, chefi renumiți și proprietari de restaurante vor vedea live colecțiile selectate și vor putea face precomenzi.

Iar dacă nu ești printre câștigători, nu te descuraja. PIATRAONLINE caută să dezvolte orice proiect sau inițiativă care aduce în discuție o nouă perspectivă. Așa că dacă le place ideea ta, o vor lua în considerare separat.

Cu ce te poți juca? Aruncă o privire pe www.PIATRAONLINE.ro sau, mai bine, vino în showroomul din Aleea Teișani 137 A pentru a putea atinge toate tipurile de piatră.

PIATRAONLINE are cea mai mare paletă de materiale, de la marmură cu venaturi spectaculoare, la granit cu străluciri albăstrui, onix semiprețios sau sandstone în culorile curcubeului. Natura este instrumentul prin care ne poți face să uităm tot ce știam despre bucătărie și design.

În plus față de frumusețile clasice, ai la dispoziție și un material unic pe piața românească: ardezia flexibilă SKIN. Această piatră are o grosime de 2 mm, iar flexibilitatea îi permite să fie fixată și pe suprafețe curbe.

Ne imaginăm deja o colecție de kitchenware cu forme fluide, inspirată de SKIN. Găsește inspirație în toate, dar nu te limita la nimic.

Poți înscrie mai multe proiecte (un proiect poate însemna un singur obiect sau o colecție compusă din mai multe), prin două modalități, la alegere:
1. Încarci randarea sau randările tale din care să reiasă și dimensiunile fiecărui obiect. Povestește-ne puțin și conceptul: cum ai ajuns la alegerea ta, care a fost procesul care te-a direcționat spre această execuție particulară.
2. Soliciți gratuit tipul de piatră de care ai nevoie, confecționezi prototipul, îl documentezi fotografic și înscrii fotografiile alături de dimensiuni. Cum povesteam și mai sus, te încurajăm să ne vorbești despre parcursul ideii tale și să ne arăți cum ai ajuns la forma finală. Iar dacă ne trimiți și prototipul, ne declarăm impresionați.

Fie că ești un vizionar digital sau un maker de tipul “got to see it to believe it”, alegerea e a ta. Așteptăm ideile tale pe www.foodrocks.ro până pe 30 iulie 2018.

So, what do you bring to the table? #foodrocks

ECHIPA MARKS
Mia Munteanu, Client Service Director
Ana-Maria Preduț, Account Executive
Maria Ștefăniță, Art Director
Sabina Stănciucu, Copywriter
Irina Radu, Copywriter
Dan Hagiu, DTP

ECHIPA PIATRAONLINE
Mariana Constantinescu-Brădescu, Managing Partner
Sergiu Constantinescu-Brădescu, Managing Partner
Andreea Cleo, Web Designer
Maria Stănciuc, Copywriter

ECHIPA 2ACTIVEPR
Cristina Cuvineanu, Group Account Director
Radu Bucur, Business Developer
Bianca Talasman, Account Manager

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.