Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Piața produselor de îngrijire pentru copiii mici înregistrează o majorare de circa 5% în 2018

Daniel Dărăban

Piața produselor de îngrijire pentru copii cu vârste până în 3 ani a înregistrat o creștere de aproximativ 5% în 2018, comparativ cu 2017, conform analizelor Superfood Company, unul dintre cei mai importanți importatori și distribuitori care activează pe acest segment.

Urmând tendința locală, cifra de afaceri a companiei s-a majorat la rândul său cu 8% față de anul trecut, atingând valoarea de 105 milioane lei (22,5 milioane euro), pe fondul creșterii consumului şi a intensificării preocupării românilor pentru achizițiile destinate copiilor.

“Așa cum prognozam, piața produselor de îngrijire a copiilor până în trei ani și-a menținut stabilitatea în 2018, ba chiar a crescut ușor. Principalii factori care au dus la această majorare sunt consumul, care a continuat să fie ridicat, și atenția tot mai mare pe care românii o acordă produselor destinate copiilor. Superfood Company a avut un ritm de dezvoltare peste nivelul pieţei, reușind astfel să creștem cota de piață pentru mai multe game, printre care se află Baby Nova, gamă ce cuprinde produse de puericultură mică, Organix, produse alimentare ecologice sau Colief, suplimentul alimentar împotriva colicilor”, a explicat Daniel Dărăban, Director General al Superfood Company.

Daniel Dărăban
Daniel Dărăban

Potrivit reprezentanților Superfood Company, una dintre cele mai puternice tendințe, manifestate la nivelul pieței în 2018, a fost migrarea consumatorilor spre produsele de o calitate superioară. Acest trend a fost susținut atât de stabilizarea pieței, cât și de creșterea preocupării consumatorilor pentru o alimentație bio și pentru o calitate mai bună a vieții, la nivel global și local. Superfood Company a urmat tendințele pieței și a consolidat și extins portofoliul de produse pentru toate gamele din segmentul calitativ superior. Din punct de vedere al vânzărilor, la nivelul companiei, clasamentul este condus de Baby Nova – produse de puericultură mică, urmată de Organix – produsele alimentare ecologice, Colief Infant Drops – supliment alimentar împotriva colicilor, scutecele Huggies și produsele pentru sănătate din gama Medel. În ceea ce privește piața produselor pentru copii până în trei ani, la nivel național, sectorul de puericultură mică a avut cea mai importantă dezvoltare din punct de vedere al vânzărilor, înregistrând o creștere de circa 7%, în comparație cu 2017 și ajungând la o valoare estimată de aproximativ 16 milioane de euro (344,2 milioane lei).

Strategia de consolidare și dezvoltare a companiei a inclus, în 2018, aducerea a trei noi branduri în portofoliu: Babyworks, Dreambaby și Nattou. Cele trei game cuprind o varietate de produse, de la articole pentru siguranţa copilului în casă, la jucării moi din pluş, accesorii pentru somn şi produse de unică folosinţă ce uşurează viaţa mamelor.

“Pentru Superfood Company, 2018 a fost un an foarte bun, al cincilea an consecutiv în care am crescut, ceea ce este o dovadă în plus că eforturile de a ne adapta continuu specificului pieței și nevoilor consumatorilor au fost încununate de succes. În ceea ce privește prognozele pentru 2019, dat fiind că multe dintre gamele din portofoliul nostru nu au atins încă maturitatea, suntem încrezători că vom continua să creștem mai mult decât piața. De asemenea, din punct de vedere al strategiei de dezvoltare, ne vom concentra pe implementarea unor soluții personalizate în funcție de client și de gamă. Alte puncte importante pe agenda pentru 2019 sunt începerea extinderii regionale, creşterea capacității noastre de depozitare în zona Bucureștiului și încheierea unor parteneriate cu noi furnizori”, a conchis Daniel Dărăban.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.