Aflat în centrul Capitalei și cu o suprafață de peste 200 de metri pătrați şi cu o terasă generoasă, Restaurantul Piața Negustorilor promite să devină un loc preferat de iubitorii bucătăriei românești, care sunt însă dispuși să accepte și câteva provocări din bucătăria internațională.
Restaurantul Casa Negustorilor, aflat chiar pe strada Negustori, a fost deschis pornind de la ideea investitorului de a crea un spațiu pentru cei care doresc să se simtă ca acasă. Costin Porojan își dorește ca toți cei ce-i trec pragul să formeze o comunitate, ca pe vremea când negustorii se știau toți între ei. Contribuie la crearea acestei atmosfere intrarea în restaurant, care este gândită ca o piață în care va fi amenajată o băcănie cu bunătățuri, borcane și borcănele, mezeluri și brânzeturi ale producătorilor – furnizori ai ingredientelor folosite în restaurant. De altfel, 90% din preparate sunt realizate în bucătăria proprie, de la pâine la murături.
Mai mult decât atât, în meniu se regăsesc preparate-vedetă ale bucătăriei românești, precum carne la garniță, cartofi unși cu grăsime de gâscă, costițe de porc meșteșugite cu condiment aduse de negustori abia sosiți de pe Drumul Mătăsii, dar și dulciuri și o selecție variată de vinuri din crame românești.
Cei peste 200 de metri pătrați ai restaurantului au fost amenajați cu ajutorul unui arhitect, însă proprietarul a dorit să-și pună amprenta asupra proiectului pentru a crea tocmai acea atmosferă intimă pe care și-o dorea pentru clienții săi. De altfel, Costin Porojan, deși de profesie inginer, este un bucătar pasionat, iar ideea de a deschide acest spațiu a venit natural, ca urmare a pasiunii sale pentru bucătăria românească.
“În peisajul culinar variat am dorit o reîntoarcere la tradiție, așa că am ales pentru meniul nostru rețete mai mult sau mai puțin uitate, preparate din ingrediente locale. Oaspeții pot savura acum ceea ce comandau negustorii înstăriți in Micul Paris: preparate venite direct de la piață, cum ne place nouă să spunem, potrivite la gust de un bucatar priceput și servite alături de vinuri din crame românești, mai mult sau mai puțin cunoscute, pe care le-am testat împreună cu echipa pentru a oferi un răsfăț culinar complet. Nu în ultimul rând, mi-am dorit ca Piața Negustorilor să fie un restaurant unde muzica bună interpretată de artiști talentați și atmosfera de petrecere și relaxare să îi țină pe oaspeți la masă până la ora închiderii”, a declarat Costin Porojan.
Pe 23 august vom petrece cu elan muncitoresc… Cu poftă şi umor, artistul bucătar Costin vă invită pe 23 august, la restaurant Piaţa Negustorilor, începând cu ora 20:00, la o ediţie culinară specială muncitorească.
„Ziua Naţională” din “Epoca de Aur”, pe care românii o sărbătoreau cu mult fast prin parade şi demonstraţii ale oamenilor muncii, cântece pioniereşti, marşuri militare sau spectacole omagiale, este reinterpretată de către Emma de la ZU şi Tavi Colen Band cu melodii şi refrene comuniste ale căror mesaje au rămas încă vii. Vă aşteptăm la ospăţ, tovarăşi!