Piața de capital privat (private equity – PE) și de capital de risc (venture capital – VC) din România este mult mai puțin dezvoltată decât cea din Europa Centrală și de Est (ECE) și decât întreaga industrie de profil europeană în domeniul colectării de fonduri („fundraising”), cu un total de 128,2 milioane de euro colectate între 2018 și 2021, comparativ cu 7.288 de milioane de euro la nivelul ECE, conform raportului Asociației Române de Private Equity (Romanian Private Equity Association – ROPEA) pentru anul 2021 și pentru prima jumătate a anului 2022, efectuat de ROPEA și Deloitte România, pe baza datelor furnizate de Invest Europe, una dintre cele mai mari asociații globale de PE și VC, și a informațiilor publice disponibile.
Volumul scăzut al pieței locale se explică în principal prin lipsa diversificării finanțatorilor, ținând cont de faptul că piața românească este puternic dependentă de sursele guvernamentale, incluzând aici și instituții financiare internaționale precum Fondul European de Investiții (EIF) sau Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care au reprezentat 61% din toate fondurile colectate între 2018 și 2021, urmate de afacerile de familie (family offices) și persoanele fizice (34%), precum și de alte tipuri de investitori, cum ar fi fondurile de pensii, băncile și alți manageri de active și fonduri suverane, care au reprezentat doar 6% din totalul fondurilor colectate. Peisajul din ECE este mai diversificat, sursele guvernamentale reprezentând 39% din toate fondurile colectate la nivelul regiunii între 2018 și 2021, urmate de investitorii corporativi, fondurile de pensii, băncile și alți manageri de active și fondurile suverane (38%), family offices și persoane fizice (13%), precum și fondurile de fonduri – funds of funds (10%).
Pe de altă parte, economia locală oferă oportunități atractive pentru jucătorii locali și regionali, conform raportului, însă, pentru ca țara noastră să-și atingă potențialul în acest domeniu, este nevoie să-și dezvolte o bază mai puternică de investitori locali. Contextul actual, marcat de lansarea recentă a Fondului pentru Redresare (Recovery Equity Fund), un program în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, care presupune alocarea a 400 de milioane de euro către manageri de fonduri, este optim pentru dezvoltare, indică raportul, însă distribuirea fondurilor depinde de existența co-investitorilor, inclusiv a furnizorilor locali de capital, precum fondurile de pensii, corporațiile sau persoanele fizice.
„Acest raport cuprinzător, care este o sursă excelentă de informații pentru investitorii profesioniști, antreprenori și autorități, confirmă evaluările anterioare ale ROPEA privind stadiul pieței locale de profil, care subliniază că avem nevoie de o dezvoltare semnificativă pentru a ajunge la un nivel comparabil cu cel al regiunii și cu cel european. Vom continua să promovăm în rândul antreprenorilor locali și al autorităților românești rolul investitorilor financiari, care pot contribui semnificativ la crearea de locuri de muncă și la creșterea PIB-ului prin capitalul financiar și uman pe care îl investesc în businessuri, prin expertiza de marketing și capacitățile organizaționale. Sectoare precum IT, tehnologie, servicii medicale, impact «verde» și social s-au dezvoltat semnificativ și oferă premisele unor avantaje competitive clare economiei noastre și investitorilor care decid să le sprijine”, a declarat Horia Manda, Președintele Consiliului Director al ROPEA.
„Piața românească are un mare potențial de a dezvolta businessuri care pot deveni jucători importanți la nivel local și regional, iar ecosistemul de capital privat din Europa Centrală și de Est se află într-o situație ideală pentru a sprijini trecerea jucătorilor locali mici și mijlocii la nivelul următor. În plus, rolul tot mai important al factorilor de mediu, sociali și de guvernanță – ESG – în decizia de a investi reprezintă o oportunitate atât pentru investitori, cât și pentru beneficiari. Dar, pentru ca piața locală să se dezvolte, este necesară o diversificare a surselor de finanțare, nevoie care a fost evidențiată și de jucătorii relevanți pentru acest domeniu pe care i-am intervievat în etapa de documentare pentru acest raport”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Consultanță Financiară, Deloitte România.
Reportul integral este disponibil pe site-ul ROPEA.
Despre ROPEA
ROPEA este o organizație independentă, non-profit, care promovează interesele industriei românești de Private Equity și Venture Capital. Colaborăm pentru a furniza capital, a debloca potențialul, a dezvolta afaceri și a furniza randamente sporite investitorilor. ROPEA a fost înființată inițial în 2005 ca SEEPEA – Asociația de Private Equity din Europa de Sud-Est – cu un rol regional de a educa și promova o mai bună înțelegere a importanței capitalului de private equity pentru economiile din Europa de Sud-Est, în sprijinul antreprenoriatului, inovației și dezvoltării.
Odată cu creșterea importanței sectorului de private equity și venture capital în țările din Europa de Sud-Est, asociația a devenit orientată spre teritoriul național începând din 2019 și reprezintă interesele industriei românești de private equity și venture capital. Misiunea ROPEA este de a interconecta comunitatea de Private Equity și Venture Capital, de a ajuta la dezvoltarea industriei de Private Equity și Venture Capital și de a reprezenta interesele lor. De asemenea, ne propunem să îmbunătățim eficiența sectorului prin creșterea gradului de conștientizare și prin lărgirea accesului la acesta, demonstrând rolul pozitiv al industriei noastre în economia românească.
Pentru a afla mai multe despre ROPEA vă rugăm să accesați https://ropea.ro/about-ropea/.