Piața imobiliară din România stă pe marginea prăpastiei. Nu sunt motive de îngrijorare pentru moment – spun specialiștii – însă situația trebuie urmărită cu mare atenție. Programul „Prima Casă” se apropie, cel mai probabil, de final. Cel puțin în forma actuală. A ajutat piața imobiliară din România să supraviețuiască crizei din 2008 și să se refacă ulterior, însă acum începe să-și arate limitele. Acestea sunt câteva dintre concluziile Forumului „Piața Imobiliară – Perspective pentru România în 2018”, organizat de Intact Media Group în cadrul Salonului Imobiliar București. Evenimentul a adus la aceeași masă reprezentanți ai segmentului imobiliar și pe cei ai autorităților, care au vorbit deschis despre problemele cu care se confruntă și despre soluțiile ce pot fi găsite.
Ștefan NANU, Director General, Trezoreria Statului, a vorbit despre importanța Programului „Prima Casă”, apreciat ca fiind programul guvernamental care se bucură de cel mai mare succes. „Programul a început în 2009, într-un context special. La momentul respectiv, a fost gândit să faciliteze accesul la creditele pentru locuințe și, bineînțeles, s-a concentrat pe tineri, acea categorie care putea să asigure mai greu condițiile standard solicitate de Banca Națională a României. De aceea a fost aleasă – și agreată cu BNR – acea condiție specială privind avansul de 5%”. De la implementarea Programului „Prima Casă”, în 2009, până în prezent, s-au acordat credite în valoare de 36 de miliarde de lei. În tot acest timp, programul a trecut prin mai multe transformări, cea mai importantă fiind cea din 2013, atunci când s-a axat pe creditarea în lei.
„Prima Casă” începe însă să-și arate „limitele”, iar pentru viitor se are în vedere renunțarea parțială sau – treptat – completă la acest program. „Ne-am consultat cu băncile, cu consumatorii, cu dezvoltatorii. Strategia arată că statul consideră încă util Programul „Prima Casă”, dar, pe termen mediu și lung, vede necesară preluarea de către piață a acestei creditări, într-un mod gradual. (…) Unul dintre obiective este de a determina băncile să acorde credite mai multe în afara Programului „Prima Casă” și probabil că, în curând, vom veni cu un mecanism de evaluare a băncilor în funcție de câte credite dau în afara programului.” – a mai arătat Ștefan NANU.
La rândul său, Alexandru PETRESCU, Director General, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, a subliniat importanța Programului „Prima Casă”. „Putem spune că și-a atins scopul pentru care a fost gândit. (…) În 2009, doar 4% din tranzacțiile imobiliare aveau ca obiect locuințele noi. Azi putem vorbi de locuințe noi într-un procent de 58% din tranzacții și a crescut și calitatea spațiului locativ.” – a punctat Alexandru PETRESCU.
Participanții la Forum au vorbit despre necesitatea restrângerii Programului. „Programul „Prima Casă” a fost un program bun. În perioada 2009-2010, a ajutat piața imobiliară. Acum e altceva. (…) Opinia mea este că piața are nevoie de „Prima Casă”, dar nu să acopere 90% din credite.” – a susținut Dorel NIȚĂ, Head of Data&Research, Imobiliare.ro.
Bogdan Cosmin IVAN, Secretar General, Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS a arătat câteva dintre obstacolele cu care se confruntă dezvoltatorii imobiliari din România, prinși între dorința de a realiza proiecte mari, de calitate, și necesitatea de a se limita la bugetele destul de mici ale românilor. El a subliniat importanța reducerii Taxei pe Valoare Adăugată: „Propunem ca locuințele noi să fie sprijinite cu un TVA de 5% – bineînțeles, plafonat – pentru a-i ajuta pe cei care vor o locuință mai mare. Din păcate, clienții se întorc către locunțele vechi. Acest 5% ar fi foarte important pentru un upgrade imobiliar.”
Daniela TĂNASE, director în Ministerul de Finanțe, a explicat că un TVA zero pentru vânzările de locuințe nu este permis de legislația europeană. „S-a solicitat o derogare, dar din păcate răspunsul a fost negativ – nu se poate aplica o cotă mai mică de 5%”. Daniela TĂNASE a precizat însă că, în acest moment, în Parlament există o inițiativă legislativă care vizează introducerea unei cote de TVA de 5% dincolo de prima locuință nouă cumpărată, cu condiția ca valoarea tranzacției să nu depășească 100.000 de euro.
Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group și moderatorul Forumului, a adus în atenție o altă problemă cu care se confruntă dezvoltatorii – obținerea avizelor și a autorizațiilor ISU: „Mulți dezvoltatori reproșează că este aproape imposibil să îndeplinești aceste norme de protecție la incendiu, iar acest lucru duce la blocaje.” Robert STRUGARIU, lt. col. în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a recunoscut că autoritățile au identificat anumite probleme, pe care încearcă să le soluționeze prin proiecte legislative. „IGSU a luat act și a inițiat un proiect de modificare a actului normativ. (…) Dar nu suntem neapărat singurii vinovați de aceste blocaje. Trebuie să avem în vedere și ceilalți factori – cei care participă la proiectarea și la execuția acestor construcții – pentru că nu trebuie să scădem nivelul de siguranță. De exemplu, un aspect de care ne lovim vizează autorizarea parcajelor aferente construcțiilor: dezvoltatorul vinde un apartament în curs de execuție, proiectul se finalizează fără a fi realizate toate măsurile de siguranță, astfel încât asociația de proprietari se trezește peste un timp că trebuie să mai investească mulți bani.” – a mai arătat Robert STRUGARIU.
Bogdan Cosmin IVAN a atras atenția și asupra semnalelor îngrijorătoare care se văd acum pe piața imobiliară: „Din păcate, în acest moment, asistăm la niște turbulențe în domeniul imobiliar – creșterea ROBOR, creșterea cursului Euro – care afectează piața.”
Dorel NIȚĂ, Head of Data&Research, Imobiliare.ro, a tras la rândul lui un semnal de alarmă: „În ultimele luni, am sesizat anumite modificări pe piața imobiliară, care pot crea dificultăți. Probabil au legătură cu modificările macroeconomice – ROBOR, curs de schimb. Cert este că ceva s-a întâmplat la mijlocul anului, care a dat piața imobiliară peste cap. În primul rând, piața imobiliară funcționează pe încredere și, dacă nu există încredere, se prăbușește. Ceea ce sesizăm în ultimele 3 luni este o scădere a încrederii. (…) În mod cert nu ne aflăm într-o bulă, dar trebuie să urmărim cu atenție ce se întâmplă.”
Arh. Sorin CIOMARTAN, Membru în Senatul Uniunii Arhitecților din România, a atras atenția asupra pericolelor ce vin dintr-un ritm prea accelerat de dezvoltare a pieței imobiliare: „Vrem să atenționăm asupra acestui aspect, legat de viteză. Credem că bula imobiliară nu este exclusă. Piața se reglează – se umflă și se dezumflă tocmai pentru că nu reușim să găsim ritmul cel bun.”.
Autoritățile locale conștientizează, la rândul lor, provocările pieței imobiliare și încearcă să vină cu proiecte care să îmbine nevoile oamenilor cu cele ale dezvoltatorilor, dar și cu rigorile legii. „În ultimul an, în Primărie, am văzut multe proiecte pe care le consider precare, iar acest lucru vine probabil din situația financiară, dar și din calitatea actului arhitectural.” – a declarat, în cadrul Forumului, Michaela Tomnița FLORESCU, Viceprimar în Primăria Municipiului București. „Conceptul smart-city înseamnă să poți să oferi o calitate, un confort urban. Masterplanul Capitalei va fi gata în 2018 și va reglementa multe aspecte. (…) E vorba de o sistematizare urbană. Nu se poate ca pe un teren să facem numai locuințe și să nu ne gândim că există și o infrastructură, o rețea sanitară, educațională, culturală.” – a continuat Michaela Tomnița FLORESCU.
Despre evoluția pieței imobiliare din România a vorbit și Alin CARAMAN, Organizator Salonul Imobiliar București. El a apreciat o evoluție a standardelor la care dezvoltatorii se raportează la piață. „Am o mare satisfacție. În doar 3 ani, de când organizez Salonul Imobiliar București, am observat că nivelul a crescut mult. La standuri am văzut mare atenție la detalii, iar acest lucru este extraordinar de știut pentru cei care vor cumpăra apartamente sau case. Am văzut unii expozanți în lacrimi – pentru că nu le ieșeau anumite lucruri – și așa am văzut și sufletul pe care îl puneți în proiectele dumneavoastră.” – a arătat Alin CARAMAN.
Dezbaterea “Piața imobiliară. Perspective pentru România în 2018” a fost organizată de Intact Media Group și a fost susținută de SALONUL IMOBILIAR BUCUREȘTI.
Intact Professional Debates le mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!