Rezultatele GfK pentru prima jumătate a anului 2012, prezentate la IFA, Berlin
Conform studiilor GfK, consumatorii din cele mai mari șase țări din Europa de Vest: Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania și Marea Britanie au cheltuit mai puțini bani pe electronice în prima jumătate a anului 2012. Vânzările sunt cu 10% mai mici decât în aceeași perioadă a anului precedent. Piața foto este şi ea slabită, cu o scădere a vânzărilor de 7%. Acestea sunt rezultatele GfK pregătite pentru Târgul de la IFA care a început pe 29 august.
În contextul economic actual dificil, consumatorii sunt reținuţi atunci când vine vorba de achiziții majore. Singura excepție este Germania, caz în care retailerii au înregistrat o creștere totală de 8,5% pentru vânzările de televizoare și alte bunuri electronice. Cu toate acestea, anumite produse au avut evoluţii pozitive în toate țările, cum sunt smart TV-urile, sound bar-urile de înaltă performanţă, căștile și camerele cu obiective interschimbabile. În schimb, în unele domenii, concurența între produse tradiționale, pe de o parte, și cele telecom sau IT, pe de altă parte, se intensifică.
Fotbal creşte vânzările de televizoare
În ciuda Campionatul European de Fotbal, vest-europenii au cheltuit cu 9% mai puțin pe televizoare decât au făcut-o în prima jumătate a anului 2011. Numai în Germania, piaţa de televizoare a fost în mod clar ajutată de acest eveniment sportiv, cu vânzări mai mari cu până la 14%. Totuşi, cererea a crescut considerabil în toate cele șase țări analizate cu puțin timp înainte de a fi dat startul competiției. Creşterea vânzărilor este rezultatul ofertelor promoţionale din această perioadă.
Care sunt cele mai populare produse? Preferinţele se îndreaptă în continuare spre modelele de dimensiuni mai mari și având opţiuni sau caracteristici mai bune, cu toate că cele mai multe vânzări (22%) sunt încă generate de modelele de 32 de inch. În primele șase luni, cererea de televizoare inteligente a fost mare, cu vânzări în creştere cu 31%, până la 4.13 miliarde euro. Același lucru este valabil pentru televizoare 3D, care acum fac mai mult de 39% din toate vânzările. Pentru anul 2012 în ansamblu, GfK anticipează vânzări de 38 de milioane de televizoare pentru Europa de Vest, din care mai mult de 10 milioane de euro vor fi în Germania.
Piața de DVD-uri și Blu-ray a descrescut în prima jumătate a anului 2012, în Europa de Vest. Şi produsele Hi-Fi si home cinema au cunoscut vânzări în scădere ușoară, cu 3,6%. Nu este însă cazul Franței și al Germaniei, unde disponibilitatea consumatorilor să cheltuiască pentru o experiență excelentă pentru vizionarea de filme acasă a crescut de la an la an cu aproximativ 4%.
Concurența dintre MP3/MP4 playere și telefoane mobile se intensifică
Piaț de dispozitive portabile audio continuă să aibă probleme. În prima jumătate a anului 2012, vânzările au scăzut cu 17%. Acest lucru se datorează concurenței puternice din partea telefoanelor mobile, în special a smartphone-urilor, ceea ce face inutilă pentru mulți consumatori deținerea de playere MP3 și MP4. Retailerii și producătorii încearcă, prin urmare, să contracareze această tendință prin reducerea prețurilor, prețul mediu scăzând de la 90 euro în prima jumătate a anului 2011 la 84 euro în prezent. În plus, nu există inovații tehnice aduse acestor produse. Clienţii este posibil totuşi să revină, mai ales dacă au nevoie de aceste dispozitive pentru momente speciale, ca atunci când fac sport.
Camerele digitale performante sunt câștigătoare detaşat
Ca și în cazul electronicelor, piaţa camerelor digitale din Europa de Vest a scăzut şi ea în primele șase luni ale anului. Cu toate acestea, cu o scădere de „doar” 7 procente de la an la an, evoluţia este ceva mai bună, atribuită în special evoluției pozitive a camerelor digitale de valoare mare. Prin urmare, consumatorii continuă să fie extrem de interesați de camerele cu obiective interschimbabile, care oferă în mod evident un compromis acceptabil între camerele digitale compacte şi camerele SLR. Această tendinţă a fost în continuare stimulată de un număr mare de noi modele lansate în această primăvară.
Camerele digitale ieftine sunt marii perdanți, în mare parte datorită faptului că deţinătorii de smartphone-uri cu o cameră foto bună nu mai sunt interesaţi şi de un aparat foto digital ieftin.
Smartphone-urile înlocuiesc din ce în ce mai mult dispozitivele de navigaţie prin satelit pentru automobile
Consumatorii din Europa de Vest cumpără mai puține dispozitive electronice pentru autovehiculele lor. În prima jumătate a anului 2012, piața de electronice pentru maşină a suferit o scădere a vânzărilor cu 19%, deși a fost relativ solidă în Marea Britanie (-5%), dar nu şi în Italia (-30%). Cu toate acestea, popularitatea anumitor produse de nișă continuă să crească.
Dispozitivele portabile de navigație au pierdut considerabil competiţia cu smartphone-urile. Aplicații pentru navigație sunt acum disponibile, uneori gratuit, ceea ce a contribuit la o nouă scădere a vânzărilor de 20% în prima jumătate a anului, în ciuda prețurilor semnificativ reduse. Germania continuă să fie principala piață, cu 31% din toate dispozitive de acest fel vândute în Europa de Vest.
Produsele de nișă, o oportunitate pentru retaileri
Piața electronicelor şi cea foto au fost destul de tulburi în prima jumătate a anului. În ciuda acestui fapt, vin şi veşti bune de la anumite categorii. Producătorii de produse performante, de nișă din punct de vedere tehnic se numără printre câștigători. De exemplu, se pune un accent mare pe soluţii software inteligente pentru smart TV-uri care permit consumatorilor să jongleze mai uşor între a privi la televizor, a naviga pe internet și a asculta muzică prin simpla apăsare a unui buton. Conectarea smartphone-urilor, a playerelor MP3/MP4 și a tabletelor la boxe sau căști pentru o calitate mult mai bună a sunetului acasă sau pe drum este din ce în ce mai populară.
Studiul
Prin panelul de retail, GfK colectează periodic date despre dispozitive TV și video, produse portabile audio, video, Hi-Fi si sisteme home cinema, electronice pentru maşini, camere digitale și accesorii în peste 90 de țări din întreaga lume. Această analiză se bazează pe informații privind evoluțiile pieţelor de electronice și foto din Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania și Marea Britanie în prima jumătate a anului 2012.