Aparatul de aer conditionat a devenit in zilele noastre unul de maxima necesitate in aproape orice spatiu locuit, indiferent daca este unul rezidential sau cu alt scop, pe segmentul de afaceri (cladiri de birouri, magazine etc.). Exista putine exceptii, spatii care prin natura lor sunt suficient de racoroase chiar si in anotimpul cald.
imagine via Pixabay
Tinand cont de clima din Romania, in cele mai multe localitati se impune instalarea de aparate de aer conditionat. An de an a crescut numarul aparatelor instalate, aceasta dotare fiind deja considerata una standard. Costul unui aparat simplu, de 9000 btu, este suficient de mic astfel incat sa poata fi cumparat de orice proprietar de locuinta. Pretul poate fi comparat cu cel al unei combine frigorifice, chiar daca vorbim despre clasa de consum energetic foarte buna, tehnologie inverter, conform standardelor Uniunii Europene.
Putem vorbi despre o piata matura in Romania, pe segmentul de comercializare a aparatelor de aer conditionat, caci dincolo de primele achizitii (pentru locuinte noi sau vechi), creste tot mai accentuat numarul de aparate inlocuite. In unele situatii este vorba despre renuntarea la aparate vechi, care nu mai functioneaza bine, in alte cazuri chiar de dorinta de upgrade: aparate de aer conditionat mai performante, tehnologii noi, produse care protejeaza mai bine sanatatea.
Referitor la acest ultim capitol, sa nu uitam ca orice aparat trebuie oricum curatat pe interior in mod regulat, astfel incat sa fie evitata dezvoltarea mucegaiului si a bacteriilor. Un aparat de aer conditionat cu filtrul murdar functioneaza mai putin eficient si poate chiar imprastia si mai mult bacteriile in spatiul in care functioneaza.
Generatiile vechi de aparate de aer conditionat sunt inlocuite in primul rand din cauza problemelor de functionare. Insa multe persoane aleg aparate de aer conditionat noi si pentru a realiza economii semnificative la consumul de electricitate (este cunoscut faptul ca aparatele de aer conditionat vechi consuma destul de mult curent electric).
Producatorii, distribuitorii si retailerii nu mai au nevoie sa educe consumatorul cu privire la beneficiile instalarii unui aparat de aer conditionat, ci actioneaza pe partea de eficienta si alte argumente de diferentiere ale unor produse fata de altele.
Perioada de iarna – primavara este ideala pentru montarea de aparate de aer conditionat, caci firmele de specialitate nu sunt deloc aglomerate si pot rezolva acest lucru aproape in orice moment doreste clientul.