În primele nouă luni ale anului 2016 s-au înregistrat creșteri record pentru toate segmentele pieței auto: mașini noi, mașini la mâna a doua din import și reînmatriculări.
Autoturismele second hand aduse din străinatate au avut cel mai mare avans ca proporție din totalul volumului de înmatriculări, cât și ca volum de unități.
“Conform evoluției din primele 9 luni ale anului și estimărilor noastre, piața mașinilor noi are șanse să încheie 2016 în creștere cu 15-20% față de 2015. Cu privire la mașinile second-hand din import, anul acesta se poate încheia fără probleme cu 250.000-260.000 de unități înregistrate, în timp ce la reînmatriculări cifrele sunt peste așteptări și la final de an vor fi înmatriculate peste 240.000 de autoturisme.” spune Cristian Cojocaru, Sales Manager Autovit.ro.
Pentru piața mașinilor noi lunile iulie, august și septembrie au înregistrat cele mai mari creșteri ca efect al programului Rabla. În primele 6 luni din an, media a fost de 7.000 unități/lună, în timp ce în august s-au înmatriculat peste 12.400 de mașini – cea mai mare valoare din decembrie 2010 până în prezent.
Și piața mașinilor second-hand din import a avut până acum un an de excepție, avansul fiind de 24% în primele nouă luni față de aceeași perioadă a anului trecut. La fel ca la mașinile noi, și la cele second-hand luna august a fost cea mai bună din decembrie 2010 până acum. Chiar și în ianuarie și februarie, luni prin tradiție slabe, s-au înmatriculat 16.400, respectiv 22.800 de mașini, iar în august și septembrie s-a depășit pragul de 30.000 unități.
Tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern (reînmatriculările) au cunoscut un avans de 10% în primele nouă luni din 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut, chiar dacă această categorie face parte din segmentul cu cele mai mici fluctuații lunare și anuale. La fel ca la celelalte două categorii, august a fost cea mai bună lună din 2016, creșterea fiind cea mai mare din 2012 până în prezent. Dacă în 2014 într-o singură lună s-au depășit 20.000 de unități, iar în 2015 doar două luni au întrecut timid acest prag, în 2016 s-a trecut de acest nivel în patru luni, în august înregistrându-se 24.200 de autoturisme.
Pe Autovit.ro, cea mai mare platformă profesională online dedicată vânzării mașinilor noi și second-hand, a crescut ponderea mașinilor de peste 20.000 de euro și a celor mai noi de cinci ani. A scăzut cu câteva procente numărul mașinilor mai ieftine de 3.000 de euro și a celor mai vechi de 15 ani, iar prețul mediu pentru un autoturism listat pe Autovit.ro este de 8.000 euro, crescând semnificativ în ultimul an.
De asemenea, se observă tendința românilor de a se orienta către anunțurile postate de dealeri. Comercianții autorizați, în prezent peste 1.000 pe Autovit.ro, oferă siguranță mașinilor vândute, iar acestea sunt acoperite și de garanție, evitându-se astfel eventuale probleme care nu pot fi controlate la nivelul tranzacțiilor între persoane fizice și care pot avea repercusiuni pe termen lung.