Philips a fost onorat de către Asociaţia Europeană de Imagine şi Sunet (European Imaging & Sound Association – EISA) cu două premii prestigioase pentru produsele sale. Televizorul Philips LCD LED Backlighting, dotat cu Perfect Pixel HD Engine şi Ambilight a primit titlul de Televizorul LCD European 2008-2009. Similar, premiul pentru Sistemul Audio Compact al anului 2008-2009 a fost oferit produsului Philips Streamium Wireless Micro Hi-Fi. Reinier Jens, vicepreşedintele executiv al diviziei Philips Concumer Lifestyle, a declarat următoarele: “Suntem foarte mândri să primim aceste două premii din partea EISA, deoarece ele reflectă preocuparea Philips de a răspunde nevoilor consumatorilor prin produsele sale. Fie că este vorba despre o imagine perfecta oferită de televizorul dvs, sau de acces dintr-o singură sursă, la muzica dumneavoastră, cel mai important este că produsele noastre sunt dezvoltate din perspectiva celor care le folosesc.
Televizorul european LCD 2008-2009 este Philips 42PFL9803
Premiul EISA oferit noului televizor Philips LED Backlighting LCD TV este o realizare importantă, care atestă calitatea excepţională a imaginii Philips, caracteristică pentru care Philips este cunoscut în industria de profil. Televizorul de 42 de inch oferă imagini cu nivele de contrast şi de fineţe a mişcării, fără precedent. Televizorul încorporează tehnologia Philips LED LUX, care utilizează 128 de segmente de LED-uri (adică un total de 1.152 LED-uri). Produsul prezintă şi alte tehnologii Philips de vârf, ultima generaţie de motor de îmbunătăţire a imaginii Perfect Pixel HD Engine şi Ambilight Spectra.
În documentul oficial, juriul EISA a conchis următoarele: “Noul televizor 42PFL9803 rezolvă două dintre cele mai importante provocări ale tehnologiei LCD, şi anume nivelul culorii negre şi zgomotul imaginilor în mişcare. Mulţumită soluţiei geniale LED Backlight care oferă posibilitate de control asupra a 128 de zone separate, nivelul culorii negre a televizorului 42PFL9803 poate concura acum cu cel al celor mai bune televizoare cu plasmă. În acelaşi timp, tehnologia Clear LCD 100Hz reproduce imagini cu o claritate de cristal, oferind simultan şi fluiditate mişcării, datorită algoritmului de compensare a mişcării extrem de sofisticat, utilizat de către Philips. Ambilight este o altă caracteristică inteligentă, dezvoltată exclusiv de către Philips, iar calitatea sunetului este peste medie, fără să fie compromis design-ul, deoarece difuzoarele sunt, de fapt, invizibile! De asemenea, acest televizor poate furniza conţinut multimedia datorită conectivităţii sale la standardul DLNA (Alianţa Reţelei Digitale – Digital Living Network Alliance).”
Sistemul audio compact European 2008-2009 este Philips MCi500H
La categoria Sisteme Audio Compacte 2008-2009, juriul EISA a premiat produsul Philips Streamium Wireless Micro Hi-Fi (MCi500H). Acest sistem compact combină un hard drive de mari dimensiuni cu conectivitate Wi-Fi, conexiune USB Direct şi acces la Internet, pentru a asigura faptul că, oriunde şi-ar memora consumatorul melodiile, acesta are acum libertatea de a le asculta prin comanda unui singur aparat.
În plus, atât design-ul cât şi sunetul oferite de acest produs din gama Philips Streamium sunt de excepţie. La exterior, utilizatorul se bucură de finisajul negru-lucios şi un ecran LCD color care oferă informaţii despre artist, melodie şi album. La interior, un amplificator digital 2x 50W Class ‘D’ şi boxe cu emisie bidirecţională şi woofer-e de 5.25 inch, oferă o experienţă audio unică.
În documentul oficial, juriul EISA a afirmat că: “Sistemul MCi500H este un model complet nou din seria Philips Streamium, dotat cu un ecran LCD color care măreşte semnificativ uşurinţa în utilizare, şi un hard disk de 160GB, pentru a stoca colecţia personală de muzică. Poate descărca muzică de pe suportul de memorie internă, de pe un suport extern conectat prin USB, de pe un PC, Internet radio sau CD playback. Sistemul este capabil şi să înregistreze fişiere mp3, cu viteze de până la 320kbps, pentru a oferi cea mai bună calitate a sunetului, şi va cataloga cântecele şi albumele cu ajutorul bazei de date Gracenote. Philips a echipat sistemul MCi500H cu amplificator 2x50W Class D, care livrează experienţa muzicală prin cele două boxe cu emisie bidirecţională şi design atragător.”
Informaţii suplimentare:
Premiul EISA, oferit produsului Philips 42PFL9803D, este cel de-al 11-lea câştigat de Philips pentru tehnologia televizoarelor plate, în cei 12 ani de când produce astfel de televizoare. Este, de asemenea, cel de-al 15-lea titlu EISA TV pe care Philips l-a primit în cei 17 ani de când EISA oferă premii anuale.
La categoria “Audio & Home Theater”, Philips a primit acum cel de-al nouălea premiu, începând din 1992/1993 şi până în prezent. Premiul oferit produsului MCi500H este al doilea premiu pe care Philips îl primeşte pentru gama sa Streamium, după premiul oferit în 2005/2006 pentru Philips Wireless Music Center WACS700.
EISA este cea mai mare organizaţie editorială europeană în domeniul multimedia, având ca membri 50 de reviste de specialitate, din 20 de ţări europene, în domeniul audio, electronice mobile, video şi fotografie. Judecătorii EISA trec în revistă, în fiecare an, cele mai noi produse electronice şi fotografice de consum şi stabilesc care a fost cel mai bun, la fiecare categorie.
Produsele câştigătoare sunt considerate acelea care combină tehnologia cea mai avansată cu caracteristicile cele mai dorite, design-ul de ultimă oră, ergonomia cea mai înaltă şi raportul cel mai bun calitate-preţ – caracteristici care sunt apreciate de un consumator care doreşte calitate şi originalitate pentru produsul pe care îl cumpără.
Premiile EISA vor fi înmânate în mod oficial companiei Philips în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Târgul IFA, de la Berlin, Germania, la sfârşitul lunii august.
{mosloadposition user10}