Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste 8.000 de profesori și aproape 129.000 de elevi din România au beneficiat de proiectele și programele derulate de AVE în anul școlar 2022-2023

raport de activitate AVE
  • AVE a alocat pentru proiectele și programele derulate în perioada septembrie 2022–august 2023 aproximativ 1,9 milioane de euro
  • 112 directori de școală au fost sprijiniți de 112 business-mentori în cadrul Academiei de Leadership și Management Școlar
  • Peste 750 de profesori au folosit platforma digitală Alfabetar.ro în anul școlar 2022–2023
  • 1.500 de elevi și-au îmbunătățit competențele socio-emoționale datorită programului HumanKind
  • 14 granturi pentru dezvoltarea de proiecte autonome au fost implementate în școlile Edu Networks

AVE (Asociația pentru Valori în Educație) contribuie an de an la transformarea sistemului educațional din România prin proiectele și programele pe care le dezvoltă și implementează în școli la nivel național. Astfel, în anul școlar 2022–2023, peste 8.000 de profesori, din 805 școli, au fost implicați în programele AVE: Academia de Leadership și Management Școlar, Alfabetar, HumanKind sau Edu Networks. Acestea au avut impact pentru aproape 129.000 de elevi din întreaga țară.

Potrivit Raportului anual de activitate, bugetul total alocat proiectelor și programelor derulate în perioada septembrie 2022–august 2023 se ridică la aproximativ 1,9 milioane de euro. Sectorul de business a sprijinit atât financiar activitatea AVE, cât și prin implicarea directă a oamenilor de afaceri, peste 500 participând la cel puțin un demers, eveniment sau proiect AVE.

Prin proiectele și programele pe care le derulăm ne propunem să ajungem la cât mai multe școli din România pentru că ne dorim ca implicarea noastră să fie una cu rezultate concrete, prin care sprijnim sistemul educațional românesc în drumul spre top 10 din Europa, până în 2035. Pentru ca această transformare să fie posibilă, avem în vedere vectorii cei mai importanți ai schimbării: directorii de școală și profesorii. Rezultatele din ultimul an școlar ne arată că proiectele noastre produc efecte reale: aproape 129.000 de elevi au experiențe de învățare mai bune, lucru care ne dă încredere să continuăm”, a declarat Silvia Toth, Director Programe Educaționale AVE.

raport de activitate AVE

Peste 100 de directori de școală și-au dezvoltat abilitățile de lideri prin Academia de Leadership și Management Școlar

Pentru o școală, principalul vector de schimbare este directorul, tocmai de aceea, prin Academia de Leadership și Management Școlar, AVE a sprijinit directorii de școală care și-au dorit să genereze o schimbare atât la nivel profesional, cât și personal. 112 directori, sprijiniți de 112 business-mentori, au creat, în perioada septembrie 2022–august 2023, planuri de acțiune care să ducă la îmbunătățirea rezultatelor și condițiilor în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea. Totodată, 4.500 de profesori au fost implicați în atingerea obiectivelor stabilite la nivelul unității școlare, cu impact pentru 60.000 de elevi care învață în aceste școli. Programul s-a avut desfășurat la nivel național în școli din 29 de județe, cele mai multe fiind din Ilfov (14 școli) și Iași (12 școli).

Academia de Leadership și Management Școlar a avut două direcții de acțiune. Prima a vizat recunoașterea și dezvoltarea competențelor specifice rolului de director, iar a doua identificarea și îmbunătățirea unui aspect din școală care necesită mai multă atenție. Pentru prima direcție a fost creat un instrument numit Standardul de director, o autoevaluare a capacităților de leadership și management. În ceea ce privește identificarea ariilor unde este nevoie de îmbunătățiri, directorii au optat în proporție de 31% pentru îmbunătățirea culturii școlii și creșterea implicării comunității, 30% pentru dezvoltarea și implicarea profesională a cadrelor didactice, 27% pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor și 12% pentru creșterea accesului la educație și a participării școlare a elevilor.

Fiecare director a fost însoțit pe tot parcursul programului de un business-mentor, care a avut un rol esențial în procesul de dobândire a a capacităților de management și leadership, identificarea problemelor, a resurselor și crearea unui plan de implementare. Business-mentorul a completat experiența de formare și transformare a directorilor din program, iar un accent important s-a pus și pe recunoașterea și celebrarea progresului, efortului și a reușitelor lor.

Alfabetar – platforma online pentru prevenirea și reducerea decalajelor de literație

Învățătorii joacă un rol esențial în dezvoltarea abilităților de scriere și citire pe care elevii le deprind până la finalul clasei a IV-a. Platforma Alfabetar.ro pune gratuit la dispoziția profesorilor soluții ușor de folosit la clasă, în acord cu programa școlară, având la bază 600 de texte din manualele oficiale acreditate. 

În anul școlar 2022–2023, Alfabetar.ro a fost folosită de 757 de profesori care au putut alege din cele 25.000 de exerciții de literație existente, fiind generate 150.000 de interacțiuni cu platforma. Profesorii pot alege modulul și textul de manual pe care îl folosesc la clasă și au la dispoziție peste 100 de strategii și metode, dar și sugestii și sfaturi de aplicat cu elevii.

Resursele disponibile au fost create având în vedere beneficiarul final: elevul. Învățătorii au posibilitatea de a testa nivelul de literație al elevilor și de a ajusta intervențiile în acord cu progresul înregistrat în urma parcursului de învățare.

HumanKind pentru dezvoltarea educației socio-emoționale în rândul profesorilor

Prin HumanKind, programul de educație socio-emoțională dezvoltat de AVE în parteneriat cu MindUP, a fost creat un curriculum de SEL (învățare socio-emoțională), pe care profesorii să îl poată aplica la clasă. Finalizat în august 2023, HumanKind a fost implementat în 12 școli, în care directorii alături de 60 de profesori au parcurs peste 80 ore de cursuri despre nevoile de dezvoltare ale copiilor pe grupe de vârstă, comunicarea non-violentă, mindfulness, psihologie pozitivă, neurosţiintă. Fiecare școală a beneficiat de un mentor psiholog sau psihoterapeut, care a îndrumat echipa pe tot parcursul programului. În total, proiectul a produs efecte pentru 1.500 de elevi.

Profesorii și-au îmbunătățit capacitatea de a sprijini dezvoltarea socio-emoțională a elevilor. Rezultatele au arătat că elevii din școlile implicate au înregistrat scoruri semnificativ reduse la agresivitate și scoruri mai bune la atenție și competențe socio-emoționale. Deși programul nu s-a adresat direct părinților, profesorii au perceput îmbunătățiri în relația cu aceștia.

Aproximativ 75% dintre profesorii participanți consideră că rezultatele pozitive ale programului se vor menține pe termen lung, intervenția fiind văzută ca sustenabilă în mare și foarte mare măsură.

14 granturi în valoare de 147.887 de euro pentru școlile din Edu Networks

În perioada septembrie 2022-august 2023, s-a desfășurat cel de-al patrulea și ultimul an din cadrul Edu Networks, program din care au făcut parte 114 școli și grădinițe din România, organizate la nivel național în nouă clustere ținându-se cont de proximitatea geografică dintre ele: Bacău, Bistrița-Năsăud, Brad, București-Ilfov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Olt și Valea Jiului.

În acest ultim an, într-o intervenție coordonată de AVE, au fost accesate 14 granturi, în valoare totală de 147.887 de euro; fiecare cluster a realizat și implementat cel puțin unul. Granturile au vizat dezvoltarea competențelor pedagogice, de leadership sau management școlar, precum și oferirea de soluții care să răspundă nevoilor de dezvoltare sau transformare identificate la nivelul mai multor școli sau mai multor clustere de școli. Această intervenție a avut și rolul de a familiariza școlile cu accesarea de resurse externe și administrarea lor.

Desfășurat pe durata a patru ani (septembrie 2019–august 2023), programul Edu Networks a fost coordonat de AVE și implementat cu sprijinul a opt organizații nonprofit specializate în educație și a avut un impact real pentru 3.600 de profesori și 64.000 de elevi și preșcolari.

Partenerii educaționali alături de care AVE a lucrat în perioada septembrie 2022–august 2023 sunt: Adservio, Brio, Casa Corpului Didactic București, Digital Nation, EDUS, Asociația Empaticus, Asociația Go-Ahead, Asociația HoltIS, HumanInvest, Asociația InfinitEdu, Inim Institute, Interact, Kinderpedia, Asociația Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice, Marco Polo, Mind Education, MindUP, MM Consulting, Asociația ROI, Romanian Gifted School, Asociația Școala de Valori, Asociația SELLification4EDUcation, Asociația SuperTeach, Asociația Teach for Romania, The Learning Future, Asociația The Social Incubator și Fundația Verita.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.