Fundatia Te Aud România, în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului și Primăria Orașului Gura Humorului, au organizat în perioada 1-6 Iunie 2024 o serie de activități sportive, pe mai multe ramuri sportive – baschet, tenis de câmp, volei, înot și rugby, menite să aducă în atenție importanța sportului în dezvoltarea copiilor și tinerilor.
Astfel, în perioada mai sus menționată peste 600 de tineri, cu vârste cuprinse între 10 si 18 ani, de la școlile din orașul Gura Humorului, s-au bucurat de evenimente dedicate, alături de profesori și antrenori din comunitatea humoreană, acțiuni organizate în preajma Zilei Internaționale a Copilului, dar și în contextul inaugurării Bazei Sportive de Tip II de la Stadionul Tineretului din orașul Gura Humorului.
Construcția bazei sportive a început în luna septembrie a anului 2023 prin investiția Companiei Naționale de Investiții, iar recepția finală a lucrării a avut loc în luna aprilie 2024, investiția totală fiind în valoare de 2.343.657 lei.
Baza Sportivă de Tip II de la Stadionul Tineretului din orașul Gura Humorului cuprinde teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, teren fotbal pentru nevăzători, clădire pentru vestiare, alei pietonale, spații verzi și instalații pentru iluminat nocturn. Terenul multifuncțional are dimensiunile suprafeței utile de evoluție de 26 x 44 m și cele ale suprafeței utile de joc de 40 X 20 m.
„Infrastructura modernă a noii baze sportive este menită să sprijine practicarea sporturilor în condiții optime, încurajând un stil de viață activ și sănătos pentru toți membrii comunității și este încă un pas în dezvoltarea infrastructurii sportive de la Gura Humorului”, a subliniat Andrei Varvaroi, directorul Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului.
Această inițiativă a reprezentat un prilej excelent pentru a evidenția beneficiile multiple ale practicării sportului, atât din punct de vedere fizic, cât și social. Participarea tinerilor la competiții sportive contribuie la dezvoltarea lor armonioasă, promovând valori precum fair-play, respectul reciproc și munca în echipă. „Finalizarea bazei sportive de tip II de la Gura Humorului face parte din direcția strategică asumată la nivel local, cu privire la sport și la potențialul sportului în comunitatea noastră. Acest proiect contribuie la dezvoltarea holistică a tuturor copiilor și tinerilor din localitatea noastră și vine în întâmpinarea nevoilor școlilor, prin facilitarea accesului la infrastructura sportivă. Mai mult decat atât, orașul Gura Humorului se află într-o permanentă evoluție sportivă, fructificată și la nivel de infrastructură cât mai intens în următorii ani”, declară Marius Ursaciuc, primarul orașului Gura Humorului.
Noua bază sportivă oferă infrastructură modernă menită să sprijine practicarea sportului în condiții optime. Aceasta include terenuri de sport multifuncționale și facilități pentru antrenament gândite pentru a răspunde nevoilor diverse ale sportivilor și ale celor care doresc să adopte un stil de viață sănătos.
„Prin promovarea valorilor de fair-play, respect și incluziune, sportul contribuie la construirea unei societăți mai coezive și armonioase. Participarea la activități sportive dezvoltă abilități sociale și de leadership, încurajează munca în echipă și creează legături puternice. Ceea ce facem de zece ani la Te Aud România este, să abordăm probleme sociale critice, cum ar fi discriminarea, inegalitatea de gen și excluziunea socială, inclusiv prin sport. Inițiativele sportive oferă oportunități de dezvoltare personală și profesională, reducând delincvența și promovând sănătatea și bunăstarea. Astfel, sportul devine un motor al schimbării sociale, contribuind la dezvoltarea durabilă și la îmbunătățirea calității vieții pentru toți”, a adăugat Oana Vasiliu – coordonator programe Fundația Te Aud România.
Turneul Regional Moldova Mini Rugby
În data de 1 iunie 2024 Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului a organizat, cu sprijinul Federației Române de Rugby – Direcția de Dezvoltare Moldova, Turneul Regional Moldova Mini Rugby. Acest eveniment sportiv a avut loc cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a adus laolaltă aproximativ 200 de copii care au concurat la categoriile de vârstă U8, U10 și U12. Turneul a reprezentat o oportunitate excelentă pentru micii jucători de rugby din regiunea Moldovei să își demonstreze abilitățile și pasiunea pentru acest sport.
Activități de Ziua Internațională a Copilului
În plus, în perioada 31 mai-1 iunie 2024, la Gura Humorului peste 400 de copii și tineri au avut ocazia să participe la o serie de activități distractive și interactive, organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul a inclus diverse activități, menite să stimuleze atât spiritul de aventură, cât și abilitățile sportive ale participanților.
Printre activitățile desfășurate s-au numărat trasee de orientare turistică, unde copiii au învățat să se descurce în natură, dezvoltându-și simțul orientării și capacitatea de a lucra în echipă. De asemenea au avut loc competiții de popice și concursuri de înot, competiții de baschet și tenis de câmp. O serie de profesori și coordonatori au facilitat ateliere și competiții, asigurându-se că fiecare activitate a fost bine organizată și că toți copiii au fost implicați și motivați, astfel încât Ziua Copilului să fie sărbătorită în mod activ de întreaga comunitate.